Primarul Bistriței, Ioan Turc a susținut astăzi o conferință de presă, subiectele atinse fiind dintre cele mai variate: de la ediția 2023-2024 a Târgului de Crăciun, până la data la care Bulevardul Deceval va putea fi, din nou, traversat de mașini. Astfel, la începutul conferinței de presă, primarul Ioan Turc a anunțat că a început cea de-a treia ediție a campaniei ”Crăciunul Solidarității”, centrul de donații amenajat la sediul SVSU din str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 15 fiind deschis până în 20 decembrie, între orele 08.00 – 16.00. Campania se desfășoară sub deviza ”Dar din dar se face Rai”.
IOAN TURC: ”Este important ca în comunitate să existe o mobilizare în așa fel încât cei care pot oferi să o facă în beneficiul celor care au cu adevărat. Apelul pe care îl lansez este adresat societăților comerciale, dar și persoanelor fizice, care sunt invitate să facă donații în produse, nu în bani. Așteptăm produse neperisabile: conserve, ulei, dulciuri, produse noi – îmbrăcăminte, încălțăminte, pături, care vor fi oferite celor aflați în nevoie în prag de sărbători. Este mult mai bine să ai de oferit decât de primit”, a spus primarul Ioan Turc.
TÂRGUL DE CRĂCIUN
În cee ace privește ediția 2023-2024 a Târgului de Crăciun, așa cum se știe, joi, 30 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc de aprindere a iluminatului festiv și de deschidere a Târgului de Crăciun. Invitați în spectacol vor fi magicianul Robert Tudor, tânăra interpretă Kamelia Melnic (11 ani) și Trupa de teatru ”Alexandru Misiuga” cu animații pentru copii. Târgul de Crăciun va fi deschis până în 7 ianuarie 2024, dată până la care vor rămâne aprinse și luminițele de sărbători.
În zona Bisericii Evanghelice sunt deja amplasate 28 de căsuțe, existând un număr de 14 furnizori de servicii de alimentație publică – preparate, băuturi calde, 11 producători locali, 7 artizani și 2 ONG-uri.
În ceea ce privește elementele de iluminat închiriate de muncipalitate, s-au montat 18 km de șiruri luminoase, 280 de globuri în bradul natural de pe pietonal, 90 de elemente pe stâlpi, 160 de elemente la sol. De asemenea, ornamente aflate în proprietatea municipalității au fost instalate în copaci 6 km de șiruri luminoase, pe stâlpi 290 de elemente, la sol 80 de ornamente, cupolă luminoasă la Palatul Culturii. Mai mult, primarul Ioan Turc a mai spus că: pe lângă instalațiile și ornamentele amplasate în zona centrală a orașului, iluminatul de sărbători ajunge și pe Bd. Independenței, str. Al. Odobescu, str. 1 Decembrie, str. Albert Berger, str. Busuiocului, Calea Moldovei, str. Dornei, str. Gh. Șincai, Pasajul Spiru Haret, localitățile componente,
Un important punct de atracție al Târgului de Crăciun îl va constitui patinoarul amenajat printr-un parteneriat public-privat.
IOAN TURC: ”Va fi o sursă de bucurie pentru foarte mulți bistrițeni. Încercăm să deschidem joi patinoarul, dar suntem influențați de vreme. Să sperăm că vom reuși. Am observat în anii trecuți că există mulți iubitori de patinaj în oraș. Patinoarul sintetic oferă un grad de alunecare de 70-80% din alunecarea pe care o oferă gheața, de aceea este preferabil ca în perioada de iarnă să avem și gheață artificială”, a conchis Ioan Turc.
1 Comment
Piata Centrală a orasului Bistrita este prea mică pentru a inghesui aici toate activitătile legate de „Târgul de Crăciun” . In primul rand patinoarul artificial nu-și are locul cel mai potrivit lângă Biserica Evanghelică și ar trebui amenajat tot in fata Casei de Cultură la fel ca anul trecut. Astfel, Piata Centrală ar fi mai aerisită pentru putea găzdui scena pentru evenimentele culturale si religioase legate de sărbătorile de iarnă.
De asemenea, poate ar fi mai bine ca si partea comercială să rămână in Piata Mică amenajată corespunzător, unde au fost mutate din vară căsutele din lemn pentru a gazdui si piata de produse traditionale din timpul anului.
Pentru comparatie, târgul de Crăciun din Craiova, considerat unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa se desfășoară în patru zone din municipiu – Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piața Mihai Viteazul.
(Vezi: https://www.capital.ro/targ-craciun-craiova-data-deschiderii.html)