Povestește Paul Graham, fondatorul și mentorul celui mai mare accelerator de afaceri din lume-Y Combinator- că în momentul când i-a cunoscut pe cei trei inițiatori ai companiei AirBnB a avut impresia unui spital de nebuni. Ideile veneau și plecau, certuri, muncă aiurea non-stop, tras pe nas, lipsă totală de disciplină, luptă pentru putere, cam tot ce putea fi mai rău într-un startup. Adică un haos desăvârșit. Lipsea, cum s-ar spune, modelul de afaceri. Ce propuneau cei trei? Să închirieze saltele la conferințe și la alte evenimente, saltele care să țină loc de bed and breakfast. Evident, Paul Graham nu i-a primit cu așa ceva în acceleratorul său, însă a acceptat să-i mentoreze să-și construiască modelul de business.
Ca norocul, unul dintre apropriații fondatorilor, muzician fiind, a plecat pentru șase luni într-un turneu și i-a rugat pe prieteni să-i sub-închirieze pe perioada aceasta apartamentul din San Francisco. Băieții l-au ajutat și i-au povestit amuzați lui Graham că, spre surpriza lor, au fost mult mai mulți doritori decât se așteptau și că ar fi trebuit să organizeze o licitație și să-și ia un comision. Intrigat, Paul Graham i-a îndemnat și i-a ajutat să-și construiască afacerea pe acest model. I-a primit în Y Combinator și i-a finanțat cu 20.000 de dolari pentru 6% din companie. Printr-un instrument financiar de tip împrumut convertibil, pentru că evident AirBnB n-avea nici o valoare la momentul acela.
Restul este istorie. AirBnB a devenit cel mai mare jucător din industria hotelieră, fără a deține nici măcar o cameră de hotel. Astăzi compania valorează 75 de miliarde de dolari.
Avem în fața noastră un caz clasic de disruption, adică transformarea din temelii a unei industrii. Perturbarea, dislocarea, re-așezarea, re-organizarea unei industrii. Deschiderea de noi piețe pentru cei care erau inițial non-consumatori până la apariția produsului, totul folosind tehnologiile existente.
Oamenii sunt uneori confuzi în privința diferenței dintre inovație și disrupție. Nu este exact diferența între alb și negru, dar există distincții reale, și nu este doar o chestiune de nuanțe. Disruptorii sunt inovatori, dar nu toți inovatorii sunt disruptori – în același mod în care un pătrat este un dreptunghi, dar nu toate dreptunghiurile sunt pătrate. Inovația și disrupția sunt similare în sensul că ambele sunt creatori și constructori. Disrupția ia o întorsătură prin faptul că, literalmente, răstoarnă și schimbă modul în care gândim, ne comportăm, facem afaceri, învățăm și ne desfășurăm activitățile zilnice. Profesorul de la Harvard Business School și guru al disrupției, Clayton Christensen, spune că o disrupție transformă o piață, industrie sau tehnologie existentă și produce ceva nou, mai eficient și valoros. Este în același timp distructivă și creativă.
Disrupția poate duce la transformări majore în industrie, forțând companiile existente să se reinventeze. De pildă, industria muzicală a avut parte de patru disruption în ultimii 30 de ani (Napster, iPod, YouTube și Spotify), în timp ce industria auto n-a mai avut un disruption de peste 100 de ani, de când Henry Ford a introdus în anul 1913 linia de asamblare și a făcut posibilă producția de masă. Tesla a adus multe inovații în industrie, dar nu a schimbat din temelii paradigma, așadar nu o considerăm disruption.
Platforma de experți independenți IDEA$ este un disruption al industriei consultanței, prin oferirea unui marketplace pentru experți și companii. Am redefinit procesul de consultanța, atât pentru a furniza rezultate excelente clienților, cât și pentru satisfacția muncii experților noștri. Astfel, analizăm fiecare proiect în parte și alcătuim o echipă de experți independenți experimentați pentru a-l aborda. Pentru clienți, aceasta înseamnă că vor avea acces la expertiză personalizată, de cea mai bună calitate, la prețuri foarte competitive. Pentru experți, este libertatea de a se concentra doar pe problemele clientului. Simplu în principiu, extrem de funcțional în practică, deoarece ne concentrăm exclusiv pe rezultate.
În final, aș vrea să vă gândiți la următorul aspect: Cum mă pregătesc pentru un disruption în industria în care activez?
Pentru mai multe informații și strategii de inovare disruptivă accesați link.
Programează-te aici pentru o discuție gratuită despre nevoile tale de finanțare în general și instrumente de finanțare în special.