Comuna ȘIEUȚ are de astăzi o sală ”mică” de sport . Investiţia este cu finanţare mixtă – Guvernul României prin Compania Naţională de Investiţii şi bugetul local al comunei Șieuț și are o valoare de aproximativ 400.000 euro, execuția aparținând firmei TIN Expert Consult.
La acest dublu eveniment au participat: Radu Moldovan, președinte CJ BN, secretarul de stat Monica Săsărman, prefectul Teofil Cioarbă, managerul SCJU Bistriţa – Gabriel Lazany, inspectorul şcolar general Cristian Nicula, inspectorul şcolar general adjunct Zoltan Deak. Alături de primarul Mihai Ivan au fost viceprimarul Florin-Ionel Simionca, secretarul general al comunei – Dumitru Gotea, directorul Şcolii Gimnaziale Şieuţ – prof. Camelia Ştefănescu, cadre didactice şi elevi din comună.
Gazdă, primarul Mihai Ivan, a punctat faptul că, e vorba de un moment special pentru Șieuț: Ne bucurăm că, într-un timp record, în cinci luni şi jumătate, constructorul a făcut sala de la zero. Am avut şi de demolat vechile construcţii care au fost pe acest teren. Este vorba de SC TIN Construct, prin reprezentanţii Ioan Girigan şi Tinel Bortă, bistriţeni de-ai noştri, pe care îi felicit cu această ocazie. Îi mulţumesc domnului preşedinte Emil Moldovan şi domnului ministru Bogdan Ivan, doamnei ministru secretar de stat Monica Săsărman pentru ajutor şi implicare pentru că, fără sprijinul dânşilor, nu era realizat acest obiectiv. Mulţumesc Consiliului Local şi aparatului administrativ din Primărie pentru susţinere şi pentru demararea documentelor de care a fost nevoie pentru a ajunge astăzi să putem recepţiona această minunată sală, ca o bijuterie, aşteptată de elevii noştri din comună. De această investiţie beneficiază în jur de 250 de elevi din comună.
RADU MOLDOVAN, peședinte CJ BN: În comuna Şieuţ se întâmplă lucruri frumoase şi nu este singurul proiect, sunt mai multe proiecte care se derulează. Atât domnul primar, cât şi domnul viceprimar sunt din tânăra generaţie, cei care sunt la primul mandat, şi care vor prelua de noi, cei care suntem cu mai multe mandate, ştafeta pentru a putea s-o ducă mai departe. E foarte important ca într-o comunitate să existe o relaţie de colaborare între instituţiile de bază, începând de la Consiliul Local, aparatul Primăriei, şcoală, Biserică, pentru că în astfel de comunităţi lucrurile funcţionează unde există colaborare. Comuna Şieuţ este una dintre ele şi îl felicit şi pe domnul primar, şi pe domnul viceprimar, pe secretarul Primăriei, aparatul de specialitate şi pe toţi cei care contribuie la climatul bun pentru ca această comună să se poată dezvolta. Sala e pe acelaşi model ca la Galaţii Bistriţei, finanţată de Guvernul României, prin CNI, circa 1,9 milioane lei, şi cofinanţare de la bugetul local al comunei Şieuţ. Îi întâlnim pe cei de la TIN Expert Construct şi aici. E o bucurie şi pentru mine când companii din judeţul nostru lucrează cu calitate şi chiar în timp record. Să faci o sală de sport în cinci luni şi jumătate chiar este o realizare. Îl felicit pe domnul primar, le urez celor de la şcoală s-o utilizeze cu succes şi cei mici să facă sport cu mare plăcere. Mă bucur să văd echipamentul Gloriei şi în Şieuţ. Sunt perioade complicare, dar noi avem obligaţia să găsim soluţii, şi eu, şi colegii mei primari, şi ne vom strădui ca în continuare copiii şi tinerii noştri să aibă posibilitatea să facă sport, să aibă condiţiile necesare pentru că un copil din sala de sport este este un copil minus de la tabletă, de la smartphon, de la televizor sau din alte locuri care nu aduc nimic bine pentru viitorul lor. Felicitări, mult succes!”, a mai spus președintele Radu Moldovan.
Secretarul de stat Monica Săsărman a menționat că investiţia de la Șieuț reprezintă o concretizare a tot ceea ce înseamnă parteneriat real, solid, între Compania Naţională de Investiţii, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi administraţia locală, în primul rând, şi, nu în ultimul rând, administraţia judeţeană.
“Compania Naţională de Investiţii mai are şi alte proiecte de acest tip pe care urmează, în perioada următoare, să le deruleze în judeţul Bistriţa-Năsăud, astfel încât să putem ţine pasul cu ceea ce domnul preşedinte Emil Radu Moldovan a impus, şi anume acel program integrat pentru susţinerea sportului. Sportul este important şi pentru copii şi pentru întreaga comunitate, pentru că sportul înseamnă, în primul rând, sănătate. Vreau să le urez copiilor succes, să fie sănătoşi, să se bucure de o astfel de investiţie şi, de ce nu, peste ani şi ani, să văd şi campioni, indiferent de disciplină sportivă şi din comuna Şieuţ. Îi mulţumesc domnului primar pentru buna colaborare. Colaborarea va continua şi în perioada următoare. Îi mulţumesc domnului Radu Moldovan pentru întreaga disponibilitate, pentru deschidere şi pentru sfaturile bune pe care le primesc de fiecare dată când i le solicit”, a spus secretarul de stat Monica Săsărman.
Prefectul Teofil Cioarbă felicitat administraţia locală din Şieuţ, pe primarul Mihai Ivan, pentru că se ocupă nu doar de infrastructură, ci şi de asigurarea pentru tineri, copii, elevi, a unor condiţii foarte bune pentru practicarea sportului.