Tânăr din Vatra Dornei, cercetat penal după ce a comis un furt în Bistrița-Năsăud

Un tânăr din Vatra Dornei este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 9 noiembrie, în jurul orelor 12.00, o angajată a unei firme de construcții a sesizat prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 faptul că a surprins un bărbat în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-o clădire administrată de societate. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani, din Vatra Dornei, iar din primele verificări efectuate a reieșit faptul că acesta ar fi pătruns fără drept în demisolul imobilului, de unde ar fi sustras, iar mai apoi ar fi aprins, 3 robineți și 3 cabluri electrice, cel mai probabil pentru cuprul rezultat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilită pe parcursul cercetărilor care vor fi continuate de polițiștii Biroului de Investigații Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts