Un tânăr de 28 de ani este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, el fiind bănuit că l-ar fi lovit pe un bărbat cu un ciocan.
”La data de 6 noiembrie, în jurul orei 15.50, în urma măsurilor întreprinse, polițiștii au depistat un autoturism căutat, în care se afla o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Autoturismul în cauză a fost oprit în trafic, în Miceștii de Câmpie. În fapt, cu aproximativ o oră înainte să fie depistat, polițiștii din Năsăud au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, că pe o stradă din oraș, un bărbat a fost lovit de o altă persoană care imediat după comiterea faptei a plecat de la fața locului cu un autoturism, împreună cu alte persoane. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un năsăudean de 54 ani, în timp ce se afla pe stradă, în apropierea unui imobil din oraș, ar fi intervenit în discuțiile vecinului său cu un grup de persoane care i-ar fi efectuat lucrări de amenajare a jgheaburilor locuinței. În acest context, una dintre persoanele care ar fi efectuat lucrările, identificată de polițiști ca fiind un tânăr de 28 de ani, ar fi aruncat înspre bărbatul de 54 de ani un ciocan, lovindu-l. Acesta a fost transportat la spitalul din Năsăud pentru îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii din Năsăud continuă cercetările pentru documentarea faptei sub toate aspectele.
Recent Comments