Maxim Dumitraș și Marian Coman expun pe simezele GALERIEI ARCADE 24, spațiu eclectic, umplut până la refuz la vernisajul de joi seara. Doi artiști compleți, prezențe marcante în peisajul cultural al burgului transilvan, Coman un pictor al marilor forme, deși, specialele sale portrete vorbesc tot despre Bistrița, sigur în culori de forță și tușe ce scot în evidență caracterele personajelor de pe pânze. Sigur că l-am recunoscut pe Sapporo- Valentin Chira, personaj al Bistriței din anii 80, dar și pe alți prieteni, imortalizați de Marian Coman, un penel original și cu o putere uriașă de-a zugrăvi firescul uman.
De Max Dumitraș nu e deloc simplu să vorbești. El s-a ”infiltrat” în sculptura românească, el există prin lucrările sale fie uriașe, cu mesaje dintre cele mai vii, mai diverse, la minimalistele pietre ce caută vidul, o lume pe care Max Dumitraș o plăsmuiește în casa sa secretă din dosul Gârciului, în Maxonia, ca un fel de republică sau, de ce nu, un regat al artei deoc însingurată.
PREZENTARE OFICIALĂ
Proiectul celor doi artiști plastici se conturează ca o antiteză între prezență și non-prezență, între materialitate și non-materialitate, oferind o pendulare inspirată între doi poli de bază ai artelor vizuale.
Sculptura practicată de Maxim Dumitraș se raportează minimalist la materia tangibilă, în contrast cu tradiția sculpturii ca artă a modelării materiei pozitive și se particularizează prin modul în care tactilitatea susține absența materiei și conturarea vidului. Pictura artistului Marian Coman zugrăvește firescul printr-un palpabil de mare forță, exprimat în dimensiunile monumentale ale realului și își dimensionează originalitatea prin vitalitatea naturală a construcției și siguranța înnăscută a structurii logice.
Armonizarea compoziției sculpturale, dematerializată sintetist, cu suprafețele pastei expresioniste, accentuate volumetric, este punctul forte al conceptului estetic, dincolo de prietenia care îi leagă pe cei doi protagoniști. Tehnica temeinică, acuratețea stilismului și independența formală, transformă expoziționalul într-un spațiu al virtuozității și maturității plastice în care individualitățile se susțin și se promovează cu concurențialitate motivantă.
Expoziția potențializează percepția dimensiunii flexibile dintre fizic și metafizic, a comparației dintre concept, subiect, obiect și pretext al interpretării vizuale, trasând conexiuni prezumtive între tendințele divergente ale artelor plastice actuale.
