Președintele PSD BN, Radu Moldovan a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, chestionat fiind de jurnaliști, și de faptul că, CNATDCU i-a invalidat de fapt titlul de doctor în științe actualului ministru al Digitalizării, la 6 luni după ce Universitatea București a decis acordarea titlului în baza lucrării prezentate și susținute. Moldovan a apreciat următoarele: Consiliul de atestare a Diplomelor i-ar fi cerut lui Bogdan Ivan doar să completeze lucrarea în termen de un an, urmând să decidă ulterior dacă-i acordă sau nu acestuia titlul de doctor în sociologie.
RADU MOLDOVAN: ”Cu titlu sau fără titlu, pentru organizația PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan rămâne Bogdan Ivan. El are titlurile câștigate. E un băiat foarte bun și harnic, cu calități extraordinare și nu se pune problema să i se retragă sprijinul din partea organizației PSD. Legat de ceea ce se va întâmpla de la Guvern, nu am primit niciun fel de telefon și niciun fel de informare pe această temă. Eu nu mă pot pronunța pe ce va face Guvernul. Din punctul meu de vedere, la modul cât se poate de serios, nu văd o problemă foarte mare în momentul de față pentru că doar s-au cerut niște solicitări de completare sau clarificare a lucrării. Mi se pare un lucru mai mult decât natural și normal și nu văd de ce ar fi pusă în pericol poziția lui, cumva și în calitatea mea de mentor – eu fiind cel care l-a adus în politică, a lucrat 9 ani cu mine – sunt bucuros pentru că am auzit numai lucruri de foarte bine despre el”.
Am înțeles de la Bogdan că, în primăvara-vara acestui an, CNATDCU i-a solicitat niște completări și i-a dat un termen, respectiv februarie 2024, pentru a depune acele completări la lucrare. Am înțeles că el va face acest lucru și CNATDCU va decide dacă i se acordă sau nu titlul de doctor. Nu am știu care sunt procedurile, nu sunt cercetător, nici nu vreau să fiu, nu am calitățile necesare ca să mă pot pronunța. Deci asta ar fi cumva istorioara”
Recent Comments