Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc marți dimineața în localitatea Dipșa, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, care au găsit două victime.
”La locul accidentului echipajele au găsit două victime, femei în vârstă de aproximativ 39, respectiv 50 de ani, conștiente, cooperante. Femeia în vârstă de 39 de ani, pasageră pe locul din dreapta față, a fost găsită încarcerată, iar pentru a fi extrasă echipajul de descarcerare a fost nevoit să taie plafonul autoturismului. După extragere, victima a fost predată conștientă, cu politraumatisme si fractură deschisă la membrul superior drept, echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportată la spital.Cealaltă victimă prezenta politraumatisme la nivelul feței și trunchiului și a fost transportată de asemenea la spital pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii intervin și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Recent Comments