Ca urmare a unei sesizări, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la Colegiul Tehnic Infoel din Bistrița. În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
- diferențe de gramaj la preparatele servite în ziua controlului, la micul dejun, raportat la lista-meniu aprobată și afișată,
- neindicarea gramajului pentru fiecare tip de produs alimentar servit în cadrul aceluiași preparat
- utilizarea unui cântar care nu avea verificare metrologică efectuată la zi.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 3 amenzi contravenționale în cuantum de 32.000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară a opririi temporare a utilizării cântarului, până la remedierea deficienței constatate și întocmirea listei-meniu în conformitate cu prevederile legale.