Bogăţiile Munţilor Rodnei au fost exploatate preţ de sute de ani. Minerii îşi riscau viaţa zi de zi pentru a scoate din măruntaiele acestor munţi metale preţioase, care au ajuns să-i îmbogăţească pe nobilii Transilvaniei. Doar în perioada Austro-Ungară din minele de la Valea Vinului ar fi fost extrase 2.000 de tone de argint, 60 de tone de cupru şi 300 de tone de zinc.
Exploatarea minieră de la Rodna, activitate care a ridicat comuna cu un peisaj ameţitor chiar la rang de oraş, datează de secole bune. Când au început oamenii să caute în inima Munţilor Rodnei după aur, argint, cupru, zinc şi plumb, nimeni nu ştie exact. Cert este faptul că în timpul năvălirii tătare din 1241 mai multe mine existau deja, documentele istorice prezentând distrugerea acestora de către invadatori. Urme ale unor mine foarte vechi se găsesc pe munţii Beneş şi Curăţel. Exploatarea minieră s-a ramificat de la Rodna în toate direcţiile pe un teritoriu cu o rază estimată de 40 de kilometri.
„Dovadă despre exploatări pe Beneş este moneda de argint aflată în 1863 într-o mină veche şi determinată de Carol Torma. Ea este din secolul al XIII-lea. În Şanţ s-a aflat în 1888 o piesă de aur subţire de 1/2 mm, pe care era imprimat bustul regelui Matia cu coroana pe cap şi cu corbul şi inelul Huniazilor”, precizează istoricul Virgil Şotropa în revista Arhiva Someşană din 1928.
Tot documentele spun că doar în perioada Austro-Ungară, din minele amenajate la Valea Vinului, acum un sat care ţine de comuna Rodna, s-ar fi extras 2.000 de tone de argint, 60 de tone de cupru, 300 de tone de zinc, 100 de tone de plumb şi 2-3 kilograme de aur. Metalele preţioase erau trimise la Alba Iulia pentru finisat, la Rodna totul făcându-se în mare parte manual şi rudimentar. Muncitori de la minele din Rodna erau aduşi din mai toată ţara. Cu toate acestea, saşii care controlau minele preferau să lucreze cu bănăţenii şi slovacii. Printre muncitori se numărau şi saşi, secui şi români, care locuiau în zonă. Parte din galerii aparţineau de Imperiul Austro-Ungar, iar parte erau private. Printre cei care deţineau parte din minele de la Rodna se numărau generali şi căpitani din armată, chirurgi, ingineri şi chiar un cavaler din Croaţia, potrivit documentelor din anul 1789. Metalul din inima Ardealului ajungea peste mări şi ţări Potrivit istoricilor, minele din jurul comunei Rodna au îmbogăţit mai mulţi nobili maghiari din Transilvania şi chiar domnitori, care au profitat de bogăţiile Munţilor Rodnei. Metalul preţios descoperit aici ajungea în ţările din sud şi sud-vest. În perioada în care întreaga vale a Rodnei a fost stăpânită de către domnitorii moldoveni, din 1529 şi până în 1552, mare parte din metalele preţioase descoperite în Munţii Rodnei ajungeau în Moldova. Aceştia au desemnat chiar un „aurariu domnesc” la Rodna, care avea menirea de a supraveghea exploatările. Dovadă că minele rodnene aveau o valoare destul de mare este şi faptul că acestea au devenit inclusiv un mijloc de garanţie sau ipotecare, la care apelau diferiţi conducători ai Transilvaniei şi Moldovei.
Micuţa localitate şi-a primit numele de la culoarea râului care o traversează, care, din cauza minereurilor din mine s-a făcut arămiu-gălbui. De asemenea, localnicii asociază numele localităţii şi cu savoarea apei minerale care se găseşte în zonă, la fel de gustoasă ca şi vinul. Zeci de kilometri de galerii miniere se ascund sub Munţii Rodnei, acum toate închise. Nici nu este de mirare dacă luăm în considerare faptul că comuna Rodna, de care aparţine şi satul Valea Vinului, era considerată una dintre cele mai importante localităţi miniere din ţară. Istoricii spun că minele din jurul comunei Rodna au îmbogăţit mai mulţi nobili maghiari din Transilvania şi chiar domnitori, care au profitat de bogăţiile din Munţii Rodnei. O perioadă mare de timp în zonă s-a găsit şi aur şi argint, metalul preţios din inima Ardealului ajungând în ţările din sud şi sud-vest, unde au început să fie apreciate şi căutate mult mai devreme. De altfel, mineritul a avut încă din antichitate un rol important în viaţa economică a localităţii Rodna. Unii istorici au dovedit chiar şi prezenţa romanilor la Rodna, după asemănarea dintre galeriile miniere rodnene şi sistemul galeriilor din Munţii Apuseni, despre care se ştie sigur că au fost exploatate de romani.
În perioada în care întreaga vale a Rodnei a fost stăpânită de către domnitorii moldoveni, din 1529 şi până în 1552, se ştie că aceştia au exploatat aurul şi argintul din zonă, desemnând chiar şi un „aurariu domnesc” la Rodna pentru a supraveghea exploatările. În acea perioadă, minele rodnene aveau o valoare însemnată, dovadă fiind faptul că acestea au devenit un mijloc de garanţie sau ipotecare utilizat de diferiţi conducători ai Transilvaniei şi Moldovei.
Cum a dispărut aurul şi argintul din galeriile rodnene? Răspunsul ni-l dă o legendă care circulă de sute de ani prin satele din care este compusă comuna.
Aceasta are în centru strâmtoarea „Stânca Dracului”.
Potrivit legendei, demult, când Rodna era locuită de păgâni, în zonă trăia un principe care voia să-i creştineze pe locuitori.
Neavând bani pentru a construi biserici, care să-l ajute în acest scop, principele a plecat în căutarea aurului. Alături de însoţitorii săi a cercetat toate pădurile şi stâncile, dar n-a găsit decât plumb. Odată, plimbându-se la poalele Vârfului Ineu, zăreşte un castel strălucitor, iar pe coridoarele castelului o femeie fermecătoare torcând. Principele observă imediat că firul pe care-l modela femeia era din aur, manifestându-şi atunci dezamăgirea cu privire la faptul că nu reuşeşte să găsească aur. Auzindu-i nemulţumirile, femeia îi spune că îl va face bogat cu condiţia ca niciodată să nu întrebe cine este şi dispare, arătându-i principelui „stânca dracului”.
Principele şi cu cei care-l însoţeau au început să sape şi au găsit atât aur încât abia l-au putut transporta. Zilnic principele se întorcea la femeia fermecătoare şi-i povestea despre bisericile pe care le zideşte folosindu-se de aurul găsit. Curios cu privire la cea care îl vrăjise cu frumuseţea ei, principele începe să se intereseze despre ea prin zonă. O femeie îi spune că frumoasa este Zâna Dealurilor, Izora. Văzând că numărul bisericilor creşte cu fiecare zi, dracii, care nu suportau mirosul de tămâie şi nici glasul clopotelor, încep să îi pună beţe în roate principelui. Încep prin a-i închide drumul cu stânci. Principele văzând că drumul este închis a crezut că aceasta este răzbunarea zânei, pentru că s-a interesat despre ea, deşi îi interzisese acest lucru. Dezamăgit principele a plecat din zonă, iar zâna a crezut că principele a părăsit-o şi şi-a distrus palatul strălucitor, dar şi minele în care se găsea aur.
Localnicii cred că blestemul zânei s-a împlinit, în minele din zonă nemaigăsindu-se aur şi argint de zeci de ani.
