Inspectoratul Județean de Poliție BN a remis în această seară primul comunicat oficial în cazul Dan Bogovan, asta, după ce, în spațiul public au apărut tot felul de variante în acest scandal, unele variante incriminând pe unii polițiști. De altfel, cu puțin timp în urmă, zeci de bistrițeni au participat la o rugăciune publică în fața Spitalului Județean de Urgență. Aici a fost prezent și părintele Feier.
video:
IPJ BN: În urma evenimentului sesizat la data de 20 octombrie a.c., Compartimentul Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
La primirea sesizării prin SNUAU 112, polițiștii Biroului de Ordine Publică s-au deplasat la locul evenimentului, unde au luat măsuri de identificare a persoanelor prezente. La locul evenimentului a fost ulterior direcționată grupă operativă din cadrul Poliției municipiului Bistrița în vederea demarării cu celeritate a cercetării locului faptei.
Polițiștii au dispus de îndată audierea tuturor persoanelor implicate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul. Cu privire la cele constatate până în acest moment operativ, polițiștii au deschis un dosar penal cu privire la infracțiunea de violență în familie și cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița. În cadrul dosarului penal polițiștii au dispus efectuarea de constatări medico-legale de către Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud și ridicarea de documente medicale.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul dosarului penal, fiind demarate toate activitățile necesare stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului cât și a participației penale.
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud asigură opinia publică cu privire la faptul că sunt angrenate toate resursele necesare în vederea aflării adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor care s-ar face vinovate de comiterea unei infracțiuni.