Zi plină pe arenele din Bistrița. Astăzi, de la ora 15.00, echipa de fotbal Gloria Bistrița joacă pe stadionul Jean Pădureanu partida contra Universitar Alba Iulia, într-o partidă contend pentru ultima etapăa turului competitional 2023-2024. Echipa antrenată de Adrian Falub, ocupă locul al IV-a în clasamentul seriei a 9-a cu 15 puncte obținute în cele 8 etape jucate până astăzi. O victorie în meciul de astăzi ar putea conduce echipa, la finalul acestui an, pe primul loc, mai ales că din următoarele cinci meciuri, noi jucăm patru acasă.
Tot astăzi, cu începere de la ora 17.30, Teraplast Arena va fi gazda primei partide susținute de echipa de handbal fete a Gloriei 2018 cu Florentin Pena la timonă. Partida este una grea și Pena debutează pe banca Bistriței într-o partidă jucată contra MInaurului Baia Mare, în cadrul etapei a șaptea. Gloria 2018 ocupă doar locul al șaselea în clasamentul Ligii Florilor cu 12 puncte și nu estedeloc aproape de obiectivul fixat de-a fi pe podium. Reamintim că, oficialii Gloriei 2018 i-au reziliat contratului fostului antrenor Horațiu Pașca, nemulțumiți fiiind de parcursul echipei.