Poetul Aurel Rău, omagiat la Ateneul de Bistrița. De vineri, 20 octombrie, școala gimnazială din Josenii Bârgăului îi va purta numele

Sala de ședințe a primăriei Bistrița a găzduit în această seară un eveniment literar de excepție așezat între ”coperțile” Ateneului de Bistrița, o reuniune de bun gust în cadrul ediției a șasea a Ateneului de Bistrița, dedicată poetului Aurel Rău, cetățean de onoare al municipiului, așa cum spunea și primarul Ioan Turc, gazdă și moderator al Ateneului al cărui custode este Excelența Sa, profesorul Liviu Zăpărțan , fostul ambasador al României la Vatican.

Despre vasta activitate a celui considerat unul din marii poeți ai României, au vorbit: prof. univ. ion Pop, prozatorul și poetul Adrian Popescu, prof. dr. Mircea Gelu Buta, scriitorul Olimpiu Nușfelean. La Ateneu au fost prezenți scriitori bistrițeni, oameni de cultură etc

De vineri, 20 octombrie, școala gimnazială din Josenii Bârgăului îi va purta numele.

Aurel Rău (născut 9 noiembrie 1930, Josenii Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud) este un poet, eseist, prozator şi traducător. Este fiul Floarei (născută Chibulcutean) şi al lui Iacob Rău, ţărani. Urmează cursul liceal la Năsăud, Bistriţa şi Cluj (1942-1949), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, absolvită în 1953, luându-şi licenţa în 1964, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. În 1950-1951 este cursant al Şcolii de Literatură „M. Eminescu” din Bucureşti. Debutează cu versuri în suplimentul cultural al ziarului „Lupta Ardealului”, în 1948. Va fi redactor la „Almanahul literar” (1949-1953), iar când publicaţia devine „Steaua” e promovat redactor-şef adjunct (1954-1959), apoi redactor-şef (1959-2000). Ales în 1966 deputat în Marea Adunare Naţională, îndeplineşte totodată diverse funcţii în forurile de conducere din cadrul Uniunii Scriitorilor. A călătorit în Iugoslavia, Mongolia, Grecia, Japonia, Franţa, Italia, Statele Unite, Elveţia, participând la reuniuni literare.

Prima carte, Mesteacănul, apărută în 1953, va fi urmată de numeroase volume de versuri, tălmăciri, însemnări de călătorie, eseuri şi articole, memorialistică. Traduce din Antonio Machado, Gheorghios Seferis, Saint-John Perse, Konstantin Kavafis, precum şi din numeroşi poeţi francezi. Versurile îi sunt transpuse în limbile maghiară, greacă, germană. A întocmit şi prefaţat ediţii din Ion Pillat, Lucian Blaga, V. Voiculescu. A fost distins cu Premiul „George Coşbuc” al Academiei Române (1969) şi cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri (1971).

Încă din adolescenţă, Rău se arată ca un poet aproape format, mânuind cu dezinvoltură atât versul rimat, cât şi pe cel liber. Nici o stângăcie, nici o nesiguranţă, nici un exces, un perfect simţ al limbii, al ritmului, al compoziţiei, terminologie matură, discret neologistică, o sintaxă impecabilă, procedee interesante, precum rimarea ultimului vers al fiecărei strofe cu primul din strofa următoare, şi imagini de o noutate reală, deloc ostentativă. Poetul de 17 ani nu compune fără modele, dar acestea sunt dintre cele mai bune: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, G. Bacovia, Adrian Maniu. Un model e şi St. O. Iosif, îndeosebi în latura prozodică.

Principiul poetic ce structurează lirica lui Rău ar putea fi numit obiectivitate, de vreme ce, undeva, în volumul Mişcarea de revoluţie (1985), e omagiat „poemul obiect”, menit să servească „doar pentru privit”. În covârşitoarea lor majoritate, poeziile solicită în special văzul. „Joc de-a stelele”, meşteşugul poetic e omologat, metaforic, cu olăria: „Să modelăm cuvintele ca olarii lutul”. Vorbind în termeni conceptuali, climatul propice unei asemenea poezii nu este cel romantic, cu atât mai puţin cel simbolist (cu toate că în cazul acesta nici unul, nici altul nu e ocolit), ci climatul clasic. Era în firea lucrurilor ca, la început, într-o perioadă în care poeţii aveau de ales, dacă voiau să publice, între reportaj şi discurs pe teme date, autorul Focurilor sacre (1956), natură clasică, să aleagă reportajul, ca fiind mai obiectiv. O carte editată în 1964 se intitulează Stampe. Multe versuri şi din alte culegeri ar putea fi publicate sub acest generic. Avid de peisaj, poetul a avut şansa de a străbate spaţii din trei continente, şi muza sa n-a dormit în cursul călătoriilor.

Cuvinte deasupra vămii (1976), un ciclu cuprinzând piese compuse între 1956 şi 1976, însumează privelişti cam de pe tot cuprinsul Europei, de la Paris la Atena, de la Stralsund la Roma şi Veneţia, alături de imagini extrem-orientale, asiatice în general. Cu toate deosebirile prozodice şi în pofida notei personale, poeziile cu imagini de peste mări şi ţări sunt aproximativ de genul celor din perioada parnasiană a lui Ion Pillat, unele fiind, de altminteri, inspirate de ţinuturi şi localităţi vizitate cu gândul şi de autorul Visărilor păgâne, invocat nominal: „Aici izvoare sacre încă sună, / Bolnavi veniţi pe mare – aduc prinos. / Ion Pillat, iau toana ta drept bună, / Mă-nchin smerit luminii mari din Cos.” De altfel, poeticul realizat frecvent în versurile lui Rău e, în esenţă, de tip parnasian. Emoţia e încătuşată în descripţie: „Pe-un turn, Sfântul Gheorghe răpune fiara / lângă o floare de fier enormă, uşor mişcată / de lună. Se măsoară în chihlimbaruri / Femeia lungă din nord” (Oraş hanseatic). Cu tot numărul impresionant de vederi extranee (unele contrapunctate de amintirea tărâmurilor carpatice), priveliştile autohtone deţin ponderea covârşitoare.

Un întreg volum, Unde apele vorbesc cu pământul (1961), se întocmeşte din stampe de Deltă dunăreană, nu fără a include şi oraţii în stil whitmanian, adus la diapazon românesc prin nuanţări ce sună puţin a Geo Bogza. Celelalte volume şi cicluri – Pe înaltele reliefuri (1967), Turn cu ceas (1971), Septentrion (1980) – sunt alcătuite prin însumarea de pasteluri sau poezii cu elemente de pastel proiectate în spaţiul românesc. Sunt invocaţi o seamă de munţi (ai Rodnei, ai Bicazului, Călimanul, Ceahlăul, Apusenii) şi apar frecvent hidronime (Dunărea, Bistriţa, Tazlău, Mureşul, Someşul), precum şi nume de ţinuturi şi de localităţi: Transilvania, Maramureş, Ţara Românească, Câmpia Ardealului, Cluj, Sibiu, Sighişoara, Blaj, Alba, Scheii Braşovului, Bran, Vatra Dornei, Cetatea Neamţului. „Rotundă şi mare”, luna se ridică „deasupra Ardealului, / Deasupra cetăţilor vechi şi deasupra câmpiei”. „Florile de gheaţă” din poezia cu acest titlu se află „la Vatra Dornei”. Cele „de sub stânci”, dintr-o altă piesă, cresc „în partea de nord a Carpaţilor”. Chiar şi constelaţiile sunt, uneori, autohtonizate, prin utilizarea denumirilor populare: Carul Mare, Găinuşa, Drumul Robilor. Mai mult decât atât, Carul Mare e „încărcat cu fân”, Pleiadele sunt desprinse de poet de pe cer pentru a „sorcovi” cu ele „pe tot românul”, în timp ce Orionul e un „zmeu săltat”. Înscrisă tematic în linia tradiţiei, lirica din aceste culegeri este de accentuată factură modernă. Materialul de inspiraţie e transfigurat cu mijloace făurite în atelierele lui Arghezi, Blaga, Pillat, Voiculescu, Maniu, Vinea şi ale poeţilor străini din care Rău a tradus: Machado, Seferis, Saint-John Perse, Kavafis şi alţii.

Cele mai substanţiale afinităţi par a fi cele cu Adrian Maniu şi Ion Pillat. De primul îl apropie pe Rău, mai ales după 1960, opţiunea pentru versul liber şi, în general, lipsa de preocupare pentru fluenţa muzicală. Ce îl deosebeşte de Maniu e faptul că nu pictează la modul „naiv”. Lirismul său pictural e punctat uneori de un umor subtil, dar de alt tip, mai ţărănesc şi cu o tentă ardelenească. Evocând, de pildă, drumuri ale tatălui şi bunicului, poetul o face fără adoptarea opticii şi a rostirii copilului de odinioară. Viziunea e alta, a maturului cu percepţii rafinate. Ducându-se în câmpia Transilvaniei, tatăl „lăsa în urmă cortegiile de munţi, / Lăsa în urmă grija ogoarelor, / Prindea la căruţă cai negri”. Străbătând noaptea sate ce „se înşiruiau unele după altele / în lătrat de câini şi miresme de iarbă tăiată”, el vedea cum „În dreptul lunii se aşază nori vineţi / Cu chenar de aur şi formă de vultur”. Deasupra lui, „până târziu […] cântau stelele”, în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor, / Slomneau copitele de pământ şi clinchetul frâielor, / Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau, / Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului).

Impunându-şi rigori clasicizante, în linia lui Pillat, Rău nu rămâne la stanţă şi sonet, ci compune şi în forme fixe proprii poeziei orientale (gazel, haiku). Dar utilizează, pe de altă parte, şi tehnici constructiviste, simultaneiste, produce imagini de tip suprarealist („moara mănâncă râul”, „Luceafărul schimbă garda”), scrie versuri în monorimă, inventează caligrame, practică exhibiţionisme grafice. Cu Ion Vinea are în comun imagismul. Astfel, „străzile cântă ca un pian”, crengile unei sălcii aplecate peste râu „atârnă ca nişte sfori lungi”, sturionii sunt „fluierele mute prin care cântă marea”, într-o anume seară „stelele sunt ca înflorite” şi „şuviţe de nori, haşurate secret de lună, le dau ceva tandru”. În unele poeme se regăsesc inflexiuni din Saint-John Perse. Versurilor citabile în acest sens, ample, torenţiale, le răspund „micropoemele” din ciclul astfel intitulat şi „miniaturile” din Zodiac (1991).

Concentrarea, cu efecte adesea ermetice, a acestor poezii de o strofă-două ar putea fi pusă în relaţie cu lapidaritatea lui Rene Char. Sonurile apolinice din grupajul Arpegii (şi din alte stihuri) nu sunt fără asemănare cu acelea din Farmecele lui Paul Valery. Trei cicluri din culegerea Lucruri şi stele (2003) interpretează motive explicit autohtone (datini, sărbători, reminiscenţe istorice, elemente de peisaj), multe evocând scene din copilărie cu specific local, transilvan, valorificând inedit procedee din folclor. Cu toată lunga tradiţie a poetizării unor obiceiuri, poetul care a scris versurile din Ritualuri (1987) imprimă icoanelor construite de el un ce inedit, un inefabil indivi-dualizant, printr-o stilizare proprie.

Noutatea rezultă fie din tratarea unui motiv folcloric în vers liber şi alb, cu formulări pe alocuri uşor prozaice, bunăoară, în Brad sau buhaş („Bradule, care stai la fereastra mea / înăuntru sau afară / să încercăm să găsim un limbaj, ceva, / cât pe-amintiri nu se lasă seară // că ai venit dintre sihăstrii / dintre zăpodii şi feţe cu barba-ursului şi cât de multe nu ştiu că ştii…”), alteori, dimpotrivă, din giuvaerizarea versului regulat, inclusiv a celui de factură populară. Această din urmă operaţie implică, nu în puţine cazuri, preluarea, cu sau fără subtile retuşuri, a unor refrene sau formule stereotipe, mai ales de colinde: „Strugure, pe-un gard, de lemn, / Strugurel de ziuă, // Să-ţi ţin partea îmi faci semn, / Strugurel de ziuă”; „Frunză verde brad frumos / Măi doruleţ măi / Astăzi s-a născut Hristos / Măi doruleţ măi / îngeri tot cu capu-n jos / Măi doruleţ măi”.

Cele mai izbutite texte sunt, poate, acelea în care se creează o atmosferă de patriarhalitate rurală idilică prin evocarea unor situaţii din copilărie. În noaptea solstiţiului de vară copiii aruncau, fără ştirea părinţilor, cununi de sânziene pe casă, cu credinţa că, dacă vreuna cădea, cel căruia îi aparţinea avea să moară. Scena e, parcă, de ritual ezoteric: „lună ce-mi baţi la fereastră ca o fată a munţilor / cu o cofă de mure plină, / când părinţii, duşmanii, dorm ca morţii, / şi mă răpeşti din oraş la sat în această formă – / un an, o cunună fiecare” (Cununi de sânziene).

Un episod de basm pare mersul cu caii la scăldat, duminica: „N-am ce să fac astăzi, mamă şi tată, / o să merg la scăldat cu caii… // O să-mi trag o pereche de nădragi mai purtaţi, / din şură / şi fără cămaşă, în galop / o să merg la scăldat cu caii la râu, în urmă / lăsând grădina şi casa-n Duminică / şi printre roiuri de copii veseli şi muşte de cai / şi libelule cu aripi ca site / o să m-arunc în apa de munte răcoroasă şi caldă / şi dulce, până la piept, / toată numai sori şi planete” (Să merg la scăldat cu caii).

Placheta Gutui japonez (1996) însumează îndeosebi haikuuri, şi multe dintre acestea surprind, cu fineţe, detalii de peisaj, mai ales citadin, nipon, însă nu descripţia predomină, şi mai ales nu cea localizantă. Iată un bazin, într-un parc: „Culori în bazin. / Ca să cred iar în basme, / un crap de aur” ori frânturi de privelişti diverse: „A face / umbră pământului / Om sau cruce / Cum vrei s-o iei”; „decupat de lac / cerul albastru un safir / cât inelul”.

Sub titlul Coloana Infinită apare aici un text tipografiat, cu excepţia ultimului (pseudo)vers, în verticală monosilabică. Asemenea excentricităţi, grafice şi de alte feluri, există şi în alte cicluri. De pildă, un text din Piatra scrisă (2002), intitulat Joc de cifre, jonglează cu anii răscrucii de milenii: „N-a fost nimic nici pragul 2000, / Nici anul 1 din mileniul 3, / 2002! Drept care, poţi să vii / Mai relaxat în braţe să ne iei”. Numeroase sunt jocurile sonore, constând mai cu seamă în rimarea insolită. Rime interioare, rima a două cuvinte alăturate, monorime, rime în cascadă: „geţi cu săgeţi sub peceţi”, „cărbuni nebuni”, „bram în hram”, „cer în ger”, „plouă rouă”, „-n două plouă”, „lent torent”, „munţi cărunţi […] lumii punţi”. O aşa-zisă „baladă” e compusă din şaisprezece versuri rimate toate în „an”, unele având această rimă şi în interior. Stăpânind, încă de la debut, versul oricât de nărăvaş, Rău a ajuns la o virtuozitate demnă de orice maestru consacrat al cuvântului.

Opera literară

• Mesteacănul, Bucureşti, 1953;

• Focurile sacre, Bucureşti, 1956;

• La marginea deşertului Gobi, Bucureşti, 1960;

• Unde apele vorbesc cu pământul, Bucureşti, 1961;

• Jocul de-a stelele, Bucureşti, 1963;

• Stampe, Bucureşti, 1964;

• Pe înaltele reliefuri, Bucureşti, 1967;

• Poezii, prefaţă de I. Negoiţescu, Bucureşti, 1967;

• Elogii, Bucureşti, 1968;

• Turn cu ceas, Cluj, 1971;

• False proze, Bucureşti, 1972;

• Trei poeţi. Perse, Machado, Kavafis, Cluj, 1972;

• Zeii asediaţi, Bucureşti, 1972;

• În inima lui Yamato. 9 priviri lirice asupra Japoniei, Bucureşti, 1973;

• Micropoeme şi alte poezii, Cluj Napoca, 1975;

• Cuvinte deasupra vămii, Bucureşti, 1976;

• Întâlniri cu scriitori, Bucureşti, 1976;

• Grecia. Călătorie incompletă, Bucureşti, 1978;

• Omul de zăpadă, Bucureşti, 1978;

• Flori din cuvinte, Bucureşti, 1980;

• Septentrion, Bucureşti, 1980;

• Versuri, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1982;

• Oameni de aer, Bucureşti, 1983;

• Mişcarea de revoluţie, Bucureşti, 1985;

• Ritualuri, Bucureşti, 1987;

• Versuri, prefaţă de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, 1989;

• Efigii, Bucureşti, 1989;

• Zodiac, 1987. Miniaturi, Bucureşti, 1991;

• Septentrion, prefaţă de D. Micu, Bucureşti, 1994;

• În poveşti cu Ion Creangă, Bucureşti, 1994;

• Andrei Mureşanu în răsăririle magicului, Cluj Napoca, 1996;

• Gutui japonez, Iaşi, 1996;

• Seară cu versuri în lectura autorilor, Bucureşti, 1997;

• Expo 99 – de la Olahus la Emil Cioran, Bucureşti, 1999;

• Şcoli I – Un infinit, Bucureşti, 2000;

• Portrete la zile mari, Bucureşti, 2000;

• Piatra scrisă, Cluj Napoca, 2002;

• Cu Victor Hugo prin trei veacuri, Cluj Napoca, 2003;

• Lucruri şi stele, Bucureşti, 2003;

• Alcinous şi zarva peţitorilor, Cluj Napoca, 2003;

• Octavian Goga cenzurat, Cluj Napoca, 2004;

• Tesoros, Cluj Napoca, 2005.

Traduceri

• Antonio Machado, Poezii şi poeme, prefaţă de Rafael Alberti, postfaţa traducătorului, Bucureşti, 1964;

• Gheorghios Seferis, Poezii, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1965;

• Saint-John Perse, Poeme, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1969, Poeme alese, Bucureşti, 1983;

• Konstantin Kavafis, Poezii, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1971;

• Aleksandr Blok, 12, prefaţa traducătorului, Cluj, 1972;

• Mică antologie de poezie japoneză, în În inima lui Yamato. 9 priviri asupra Japoniei, Bucureşti, 1973;

• Teresa Maria Moriglioni-Drăgan, Amoebă ori stea, prefaţă de Eugen Barbu, Bucureşti, 1977;

• 42 de poeţi greci contemporani, postfaţa traducătorului, prefaţă de Alexis Zira, Cluj Napoca, 1984 (în colaborare);

• Poeţi francezi, prefaţa traducătorului, Cluj Napoca, 1987;

• Mimmo Morina, Democraticon, Bucureşti, 1995 (în colaborare cu Ştefan Damian);

• Matsuo Basho, Note de drumeţie, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1998.

Premii şi distincţii literare

• Premiul Academiei Române pentru poezie, 1969;

• Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România, 1971;

• Premiul „Opera Omnia” al Filialei Cluj a USR, 2000.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts