MARCEL SESERMAN: Re formatori sau Rău făcători

În accepțiunea curentă reformatorii sunt cei care schimbă (în bine), care îndreaptă un lucru, o concepție sau, spus în sens larg, îmbunătățesc o situație de fapt, timp în care, oarecum în sens contrar, răufăcătorii sunt cei care fac sau aduc (mult) rău altora sau, spus în sens larg, sunt făcători de rele.

Pentru analiza noastră de mai jos vom face un artificiu, anume vom ortografia, din rațiuni semantice și nu numai, reformatori cu re formatori și răufăcători cu rău făcători, în intenția de a sublinia că reformatorii sunt cei care, cu intenție, doresc să reformeze o situație de fapt, care nu mai corespunde bunului mers (al societății, în cazul de față), timp în care răufăcătorii sunt cei care, cu intenție sau chiar fără (adică din prostie / incompetență / nepricepere), fac lucrurile rele, aducând, astfel, mult rău unora și beneficii imorale altora.

Succint, pentru analiza noastră, reformator este cel care, având în față o formă necorespunzătoare, încearcă, intenționat, să o îmbunătățească, altfel spus, o re formează (o reface mai / în bine), timp în care răufăcătorul este cel care face rău un lucru (rău făcător), cu intenție sau nu.

 

 

Cu precizările de mai sus făcute, intenționăm să analizăm trei subiecte, credem noi, foarte importante pentru societatea noastră de azi: reforma administrativă, reforma politică și reforma socială

 

Deși este evident că actuala structură administrativă, una ce datează de prin ’68, întreține, implicit, o povară pe bugetul statului, politicieni, aproape toți, în cor, spun că sunt de acord în a o schimba, dar nu uită să spună, imediat, că este aproape imposibil din cauza cadrului legislativ, invocând, invariabil, ca argument suprem, textul Constituției. Constituție despre care, firește, spun și ei că ar trebui ajustată la cerințele noului mileniu și la cerințele statului român, acțiune care, vedeți, nu se poate face în lipsa unei majorități parlamentare, deci tot a lor, a politicienilor. Aparent am fi într-un cerc vicios – noi am vrea, dar tot noi (politicienii) constatăm că nu putem. Spunem doar aparent pentru că, în fapt, lucrurile sunt extrem de limpezi și doar ipocrizia și cinismul, dublate, uneori, de o deconcertantă lipsă de profesionalism, fac ca lucrurile să stea într-o astfel de pietrificare. Să ne explicăm. La Art. 122 (1) din legea fundamentală se stipulează: „Consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.”, continuând cu precizarea că (2): „Consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii.” Nimic despre aria / suprafața unei astfel de entități, nimic despre numărul locuitorilor aferenți acesteia. Prin urmare, nu numai matematic, ci chiar în logica legii fundamentale poți să numești județe, entități administrative mai mari ca suprafață și, implicit, cu mai mulți locuitori, fără să intri în conflict constituțional. O argumentare similară funcționează pentru comune și orașe! Deci dacă vrei cu adevărat – parafrazând o reclamă – poți! Dacă vrei! Dacă nu vrei, faci gargară ieftină, pe diverse portative, pe o întinsă arie decibelică, în fața telespectatorilor sau în fața adunărilor cetățenești, încercând să explici de ce nu se poate. De ce nu vor actualii politicieni reforma administrativă!? Foarte simplu: pentru că actualele partide PSD & PNL nu vor să-și piardă influența, care cel mai probabil s-ar întâmpla dacă nu ar fi atât de mulți președinți / baroni de consilii județene (primari / baroni de primării) cu întreaga lor pletoră de activiști semianalfabeți, puși în funcții pe salarii grase, doar pentru a executa orbește – în interes de clan – comenzi împotriva intereselor comunităților. E mai greu să-ți faci jocurile murdare într-un județ de peste 1 milion de locuitori sau într-o comună de peste 5 sau 7 mii de locuitori. Și cum ne-am obișnuit, spre deosebire de alți politicieni și analiști, să dăm soluții, punctăm una, posibilă, aici cu respectarea Constituției în România: printr-un simplu act normativ, se pot constitui 8 județe (exact cum sunt acum opt regiuni de dezvoltare) care să funcționeze în acord cu Art. 122. În mod cu totul similar se pot constitui noi comune și orașe mai mari care să funcționeze în acord cu Art. 121. Qed, adică pentru înțelesul tuturor quod erat demonstrandum, sau, altfel spus, ce era de demonstrat, s-a demonstrat.

 

Actuala clasă politică se ferește apoi, sistematic, de reforme de natură politică. Îi auzim cum, cu aerul sfertodoctului înțelept, repetă mecanic sintagme precum dom’le democrația costă – atunci când se face referire la numărul mare de parlamentari și la cabinetele ce-i deservesc – , dar același argument nu mai este utilizat pentru organizarea a două tururi de scrutin, la alegerea președinților de consilii județene sau a primarilor, spre exemplu, înlesnind astfel primenirea acestei garnituri care și ea este osificată de atâtea mandate, când ne este clar celor mai mulți că alegerea în două tururi de scrutin este un act evident de întărire a democrației. Totodată, deși, în bună parte, sunt de acord că nimeni nu ar trebui să aibă mai mult de două mandate în administrație (la toate nivelurile, inclusiv în cazul managerilor și directorilor de instituții!) nu fac nimic, din perspectivă legislativă, pentru a intra într-o astfel de ecuație. Din contră, aduc seturi întregi de argumente puerile – bine ambalate într-o aparentă rigurozitate juridică, pentru a-și motiva aserțiunile.. Să-l auzim, pe această speță, pe actualul premier și președinte PSD, Marcel Ciolacu: „În toate partidele tradiționale, dacă vă uitați, găsiți acest fenomen (n.r. al baronilor). Și în politică există acest fenomen. De ce? Pentru că se acceptă oameni în aceeași funcție o perioadă mult prea lungă de timp. Din punctul meu de vedere, primari, președinți de CJ, nu ar trebui să aibă voie să fie mai mult de două mandate. Este suficient, fiindcă în acel moment câteodată puterea îmbată.” Corect, dar imediat, domnul intră în acea defensivă paralizantă: „Eu pot face acest lucru ca președinte de partid și statutul partidului poate fi atacat ca statut neconstituțional. În schimb, ca decizie o pot lua împreună cu colegii mei ca să fie o regulă.” Altfel spus, îi împiedică legea fundamentală, Constituția, iar „ca decizie”, ce să povestim, că doar nu-s atât de fraieri încât să nu voteze, democratic, firește, ca un gest majoritar, că perpetuarea pe funcție este benefică. În schimb, o anumită logică, de bun simț, a determinat legiuitorul să stipuleze în Constituție la Art. 81 (4): „Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive.” Ne-am prins: în ce-l privește pe Președintele Statului se poate, în schimb la parlamentari, președinți de consilii județene, primari, manageri, directori, fel de fel de șefi și …, etc. nu se poate. Aici, la ultimele categorii, poate funcționa dinozariatul, cu toate implicațiile sale sulfuroase, de la rutina sterilă, favorizarea nepotismelor, a clanurilor, până la blocarea ascensiunii competențelor, rezultatul fiind previzibil – și acum îl vedem sub ochii noștri: țară murind într-o mlaștină administrată de mediocrați.

Să ne oprim acum – deși ar fi multe de analizat – la necesara reformă socială. Aici, desigur, campionii la favorizarea unor caste postdecembriste și la promisiuni goale de conținut real pentru masele sărăcite se află PSD. Nu că ceilalți nu ar fi contribuit și ei, pe ici pe colo, prin punctele esențiale, vorba aceea, dar campionii, postdecembriști sunt ei, cei de la PSD – și, pentru simplul motiv, că au fost cel mai mult la pârghiile puterii, fie singuri, fie în alianțe, mai mult sau mai puțin toxice. Sunt puțini cei care fac analize corecte pe acest subiect. De pildă auzim deseori statistici de felul următor: salariul mediu la momentul x este de y lei. Sigur că o astfel de informație spune ceva, dar mai mult nu spune sau, mai degrabă, ascunde alte lucruri, în loc să facă lumină. De ce? Simplu, foarte simplu! Una este să faci media salariilor la magistrați, spre exemplu, alta să faci media salariilor la profesori și la alte categorii sociale. Ale celor dintâi sunt mari, dacă nu foarte mari (salariile acestora variază între 32.207 lei pentru un președinte de curte de apel și puțin peste 17.000 lei, pe lună, brut, la o judecătorie, deci media este aproape de 25 000 lei brut / lună), timp în care ale celorlalți sunt medii spre mici și foarte mici). Prin urmare, sintagma salariu mediu pe economie este de x lei, deși în sine este adevărată, ea induce în eroare întrucât nu dă seamă de foarte marile diferențe salariale dintre anumite categorii sociale, astfel că ascunde abil enormele inechități ale sistemului salarial din țara noastră. Corect ar fi ca, de fiecară dată, această sintagmă să fie însoțită de alte câteva, care să ne releve care sunt mediile salariale nete pe diverse categorii de ocupații: magistrați, militari, ingineri, profesori, șoferi, tehnicieni, bibliotecari, polițiști, agricultori, funcționari, etc. Dacă un astfel de tabel ar fi întocmit corect, cu o reală competență, am avea tabloul real al sărăciei în care se află cea mai mare parte a românilor și, în contrapondere, segmentul subțire al celor privilegiați, protejați, influenți, sau, pe scurt al bogaților. O analiză asemănătoare se poate face pe subiectul pensiilor – cu o tușă aparte privind pensile speciale. Potrivit datelor furnizate presei, aici lucrurile se prezintă astfel:

„Cei mai mulți pensionari speciali din aceste categorii, potrivit datelor din luna mai, îi regăsim în rândul foștilor magistrați, în număr de 5.252, iar media acestora este de 21.555 de lei (…). Următoarea categorie, ca număr, este cea a celor care au fost în personalul auxiliar de specialitate de pe lângă instanțe și parchete: 1.658 de beneficiari, media pensiilor fiind de 5.125 de lei. Apoi, urmează categoria foștilor piloți, cu 1.369 de beneficiari și pensie medie de 11.507.

 

735 de beneficiari sunt din rândul foștilor diplomați, cu o pensie medie de 5.808 lei, în timp ce 714 sunt foști funcționari publici parlamentari, cu o medie a pensiilor de 5.051 lei. Categoria de pensionari speciali cu cei mai puțini beneficiari sunt cei de la Curtea de Conturi, cu o pensie medie de 8.490 de lei. De pensii ocupaționale mai beneficiază și cei care au lucrat în sistemul de apărare și de ordine publică: MApN, MAI, SRI, SIE, STS sau SPP. (…). În urmă cu aproape un an, în luna august, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale preciza pentru Economedia că pensia medie este de 4.190 de lei.”

La zi, se discută despre așa-zisa reformă privind pensiile speciale și se poate vedea cum nu există o voință reală de acționare în zona bunului simț, astfel că se analizează impozitarea, cu procente neverosimile, a părții de necontributivitate, rezultatul previzibil fiind doar o diminuare infimă a pensiilor nesimțite.

În România nu există un apetit real pentru reforme structurale, atât de necesare pentru dezvoltarea sănătoasă pe termen mediu și lung, astfel că potențialii re formatori / reformatori au sfârșit prin a se resemna, lăsând un câmp larg de manevră răufăcătorilor /rău făcătorilor, pe care partidele, într-un continuu festival al mediocrităților, îi cultivă cu o toxică perseverență, neobosind în a submina fundamentele Statului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts