În conflictul armat declanșat sâmbătă de către Organizația Hamas împotriva statului Israel, au fost prinși și un număr de câteva sute de români, foarte mulți dintre ei turiști aflați în pelerinaj la locurile sfinte. Între aceștia, sunt în acest moment monitorizate și 27 de persoane provenite din Bistrița-Năsăud, grupul aflat în pelerinaj fiind condus de preotul Ioan Creța din Șieu. De asemenea, un alt bistrițean, doctorul Radu Elisei, medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița , aflat la specializare în Israel este deocamdată în afara oricărui pericol. Informarea aparține Instituției Prefectului.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud este într-un contact permanent cu cetățenii din Bistrița-Năsăud, prezenți pe teritoriul Statului Israel. De altfel, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a luat act de situația tragică din Israel, acolo unde Organizația Hammas a declanșat un conflict armat împotriva Israelului, conflict soldat până în prezent cu numeroase victime în rândul populației civile.
În urma demersurilor Celulei de Criză, inițiată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost repatriați 346 cetățeni, români și străini, cu două aeronave Tarom.