Colegiul Național „George Coșbuc“ din Năsăud celebrează astăzi 160 de ani de la înființare. Instituția de învățământ a trecut prin mai multe schimbări, de-a lungul timpului, atâta în ceea ce privește aspectul clădirii, dar și modul de organizare. Înființarea ei a pornit de la dorința de a avea un gimnaziu cu predare în limba română la care oricine să aibă dreptul să învețe.
„După desființarea Regimentului de graniță, cea mai mare dorință a foștilor grăniceri, așa cum rezultă din Învoirea, era înființarea unui gimnaziu, susținut din Fondurile Școlare. Trebuia să fie public, oricine să aibă dreptul de a învăța, fără deosebire de naționalitate sau religie. Pentru organizare urma să se adopte un statut în care să se stipuleze expres că în acest gimnaziu limba de predare era limba română.
În vederea realizării acestui deziderat, în ședința din 17 august 1862, Comitetul Administrator adresa o scrisoare Guvernului de la Viena, prin care cerea înființarea instituției de învățământ, anexând și bilanțul Fondurilor, demonstrând astfel faptul că există posibilitatea susținerii materiale din fonduri proprii“, scriu Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.
Înființarea s-a aprobat prin Înaltul Decret nr. 1722 din 3 septembrie 1863. În 4 octombrie are loc inaugurarea gimnaziului. Conform sursei citate, procesul de învățămant a început cu o clasă de 40 de elevi, fiind un gimnaziu de curs inferior. Aprobarea finală s-a dat prin Decretul 829 din 4 mai 1864.
Iată un scurt istoric al colegiului prezentat de Ahivele Naționale Bistrița-Năsăud:
Începând cu 1867, Comitetul Fondurilor Școlare intervenea pe lângă Oficiul Districtual în vederea deschiderii și a cursului superior, arătând că instituția de învățământ din Năsăud va fi frecventată nu numai prin fiii locuitorilor foști grăniceri din acest district, dar și de fii de părinți care locuiesc în comună, care sunt subordonate altor jurisdicții, căci în partea de Nord din Ardeal nu se află niciun alt gimnaziu în care să se predea în limba română”. Solicitarea a fost acceptată in același an.
În anul 1870, s-a primit dreptul de a organiza examenul de maturitate. Primul examen a avut loc la 3-4 iulie 1871. Organizarea și desfășurarea examenelor „de maturitate” (bacalaureat)a urmat normele și regulamentele referitoare la școlile gimnaziale și reale.
La primul examen „de maturitate” au participat 17 candidați, susținând o probă scrisă și una orală, structură menținută și în anii următori. Examenul scris a fost susținut la următoarele discipline: limba română, limba latină, limba greacă, limba germană, limba maghiară și matematici. Principalele cerințe ale probei erau de a elabora o dizertație pe baza temelor propuse, timpul de elaborare fiind de 5 ore. Cei admiși susțineau a doua zi proba orală. Profesorul examinator îi dădea elevului posibilitatea ca, în mod independent, să-și exprime cunoștiințele, gradul de însușire ale acestora, iar pe de altă parte se urmărea capacitatea de analiză și sinteză. Rezultatele probei orale erau coroborate cu cele ale probei scrise și formau calificativul final. Dintre cei 17 candidați care au susținut primul examen la Năsăud, unul a obținut calificativul „maturus cum praecellentio” – Ioan Ciocan, viitorul om politic român, 6 calificativul „maturus cum laude”, 3 au fost „recomandați” să repete examenul peste 3 luni, 2 să repete procedura peste un an, unul s-a retras din motive medicale, ceilalți au fost declarați admiși.
Elevii care nu întruneau aprecierile pentru a promova la un obiect, repetau examenul după 3 luni numai la disciplina respectivă, iar daca elevul nu promova la mai multe materii, repeta întreg examenul peste un an.
Necesitatea edificării unei noi clădiri pentru Gimnaziu greco-catolic care să corespundă procesului educațional s-a pus în discuție încă din 1872, când se va constitui o comisie formată din Grigore Moisil, Ioan Florian, Petre Tanco, Maxim Lica, Ioan Lazăr, Leontin Lucchi, Nestor Ganea și Cosma Anca. Din cauza neînțelegerilor, dar mai ales întârzierii în recuperarea averilor foștilor grăniceri, punerea în practică a acestei dorințe a fost amânată.
În anul 1880 a fost numit director al gimnaziului, profesorul Ioan Ciocan, care în perioada 1882-1893 a cumulat și funcția de președinte al Comisiei Administratoare și care alături de vicarul greco-catolic Grigore Moisil a fost partizan al îndeplinirii acestui obiectiv. La propunerea sa, Adunarea generală a Fondurilor din 22 august 1882 a aprobat începerea demersurilor unui construcții noi, acordând un termen de 3 ani Comisiei Administratoare pentru întocmirea documentației tehnice, fixând termen pentru începerea lucrărilor începutul anului 1886.
Comunele au fost solidare cu efortul Fondurilor în a susține edificiul Gimnaziului astfel că în 1883, comuna Bistrița Bârgăului, spre exemplu, se obliga a contribui cu 250 de florini, plătiți în 3 rate. Alte comune, pe lângă sumele în bani, au contribuit cu donații în lemne.
Ministerul de Culte și Instrucțiunii Publice, prin Adresa nr. 48017 din 06.07.1885, aproba începerea lucrărilor în 1886 și finalizarea lor în 1887. Din cauza întârzierilor datorate respingerii planurilor arhitecturale inițiale, lucrările încep în iulie 1887, construcția fiind încredințată firmei din Brașov „I Gaiser et Kolhofer” , costul total fiind de 121355 florini.
La 15 august 1888, lucrările au fost finalizate, clădirea ridicându-se într-un an, o performanță cu adevărat deosebită, pentru o construcție de 2234 mp, cu 2 nivele. Recepția finală a lucrării s-a făcut abia în 21 februarie 1889, iar procesul-verbal s-a semnat la 11 octombrie 1891, datorită procesului intentat de către firma constructoare prin care solicita plata suplimentară a sumei de 23118 florini. Diferendul s-a încheiat la 16 ianuarie 1892, printr-o pace judecătorească, Fondurile plătind în plus aproximativ 10000 de florini.
