Un fast-food din municipiul Bistrița a fost amendat și închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, ca urmare a constatării unor deficiențe.
Potrivit unui comunicat de presă al CJPC Bistrița-Năsăud, este vorba despre fast-food-ul care funcționa în parcarea magazinului Kaufland de pe Calea Moldovei din Bistrița.
”Ca urmare a unei sesizări, în data de 21septembrie Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la operatorul economic Kaufland România SCS din Bistrița – Fast-Food. În urma verificării, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
- utilizarea unor frigidere neigienizate corespunzător, cu ventilatoare, chedere, rafturi și pereții laterali plini de resturi alimentare și straturi de grăsime,
- folosirea unei friteuze care conținea ulei ars, înnegrit,
- prezența unui start gors de grăsime pe hotă, plafon, pereți și pardoseală,
- depozitarea direct pe paviment a cutiei de carton în care erau depozitate tacâmuri de unică folosință,
- comercializarea unor produse care erau preparate și păstrate în condiții improprii consumului uman,
- afișarea unui meniu neactualizat, fără informații privind ingredientele conținute şi valoarea nutrițională a acestora.
Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat 4 amenzi contravenționale în cuantum de 55.000 lei. Totodată, au fost dispuse: măsura opririi definitive a comercializării produselor neconforme, în valoare de circa 1.500 lei, măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate”, se arată într-un comunicat de presă al CJPC BN.