Un tânăr de 25 de ani din Zalău, județul Sălaj, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, el fiind bănuit de comiterea unor înșelăciuni.
”Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul lunii ianuarie 2021, tânărul ar fi postat mai multe anunțuri de vânzare a unor telefoane mobile, prin intermediul unei platforme de vânzări online. Telefoanele erau expuse spre vânzare la prețuri mai mici decât prețurile de pe piață, astfel că ar fi indus în eroare, prin folosirea unei identități false, patru persoane pe care le-ar fi convins să transfere într-un cont bancar, diverse sume de bani, reprezentând avans sau plata unui telefon mobil. Ulterior, tânărul nu ar mai fi remis telefonul mobil cumpărat și nici sumele achitate cu titlu de preț sau avans”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În prezent, tânărul se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând ca după expirarea perioadei de reținere să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor se ridică la 11.152 de lei.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud în vederea documentării faptei sub toate aspectele ei.
Recent Comments