Doi tineri din localitatea Livezile au fost reținuți pentru 24 de ore, ei fiind cercetați pentru lovire sau alte violență și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cei doi au fost implicați într-un scandal și sunt bănuiți că ar fi agresat alți doi bărbați.
”În noaptea de 10/11 septembrie, între două grupuri de persoane a izbucnit un scandal. Astfel, cei doi, în vârstă de 31, respectiv 19 ani, ambii din Livezile, sunt bănuiți că, în timp ce se aflau pe Drumul Dorolei din Livezile, i-ar fi agresat pe alți doi bărbați, de 44, respectiv 23 de ani, din aceeași localitate, aceștia din urmă fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La data de 15 septembrie, în urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi tineri, cercetați pentru lovire sau alte violență și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În prezent, cei doi se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând ca mâine, 16 septembrie, să fie prezentați magistraților, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările în acest caz.