Cu un final interzis cardiacilor, partida dintre Gloria Bistrița și SCM Craiova a fost una foarte bună, cel puțin din punctul de vedere al calității spectacolului handbalistic. Altfel, sigur, jocul practicat de bistrițence nu a fost tocmai cel care trebuia pentru a învinge oltencele, acestea începând în forță încă din primele minute. De facto, craiovencele se instalează la cîrma partidei și nu o lasă din mână, iar după primele 15 minute, ele se detașează chiar la 4 goluri distanță. Replicile Gloriei există, dar sunt destul de palide, în timp ce apărarea suferă destul de mult la capitolul coordonare, iar atacul la creație. Greu, mult mai greu decât în precedenta partidă cu Gloria Buzău unde compartimentele de joc au funcționat mult mai coerent.
Prima repriză se încheie cu 13-16, iar la ieșirea de la vestiare, jocul Gloriei pare să fie mai bun, mai legat, doar că, după ce echipa lui Pașca ajungea la două goluri sau un gol distanță, oltencele apăsau, din nou, pe accelerație și înscriau. Am văzut foarte multe întreruperi ale meciului și destul de puțină imaginație în joc a Bistriței. Tot în repriza a doua, consemnăm o accidentare urîtă, gravă a unei jucătoare de la SCM Craiova, Jao, cea care a părăsit suprafața de joc cu targa, având, probabil, o leziune la genunchi. După jumătatea reprizei secunde, Gloria preia conducerea ostiitățiilor și se apropie de egalare, iar tensiunea sălii crește exponențial cu jocul tot mai bun al bistrițencelor. Din păcate nu a fost suficient, iar Seraficeanu ratează incredibil la 28-29 și pierde tempoul următorului atac. Craiova cîștigă meritat partida de la Bistrița, pasând mai bine și marcînd, evident mai mult.
Trebuie spus faptul că: Partida a beneficiat de comentariul foarte bun al lui Adrian Linca.
Următoarea partidă este programată sâmbătă, 16 septembrie, la Zalău.