Gloria Bistrița joacă vineri, 8 septembrie, cu începere de la ora 17.00, prima partidă acasă, pe JEAN PĂDUREANU, contra echipei Industria Galda, ocupantă a locului 6 în clasamentul seriei a 9-a din Liga a III-a.
În conferința de presă susținută astăzi de Adrian Falub și mijlocașul Paul Pațurcă, Falub a vorbit de importanța meciului: ”Întâlnim o echipă nou promovată care nu are nimic de pierdut. Dacă pierde la noi, e un rezultat normal, orice alt rezultat, pentru ei e o performanţă. Avem nevoie, în primul rând, să ne concentrăm. Ştiu că putem câştiga meciul, dar nu ne va fi uşor. Dacă nu tratăm meciul foarte serios ne va fi foarte-foarte greu pentru că sunt şi acolo câţiva jucători buni. Au făcut un egal la Alba Iulia, la Universitatea, şi cred că au o echipă chiar bună pentru această ligă. E foarte important ce vom face noi. Aştept de la jucători să aibă şi ei în minte că avem un campionat de câştigat şi meciurile acestea îţi aduc puncte”.
Falub le-a cerut jucătorilor maximă concentrare: ”Poţi să pierzi un derby, dacă vei câştiga celelalte meciuri, eşti pe primul loc. În sezonul trecut, meciurile importante nu le-am pierdut, dar nu am câştigat partidele uşoare, cu CFR şi Sighetu Marmaţiei. Nu aş vrea să se mai întâmple lucrul acesta, care vin din lipsă de concentrare şi dintr-o gândire incorectă. Ne e cam frică de meciurile astea, sunt dificile”, a conchis Adrian Falub.
Singura absență din lot e a unui jucător polivalent, Trifan.