Un număr de 25 de unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud vor beneficia de microbuze electrice pentru transportul elevilor, în urma unui proiect pe care Consiliul Județean îl derulează prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spune că printre cele 25 de unități administrativ-teritoriale se numără atât orașe, cât și comune.
Astfel, vor primi microbuze electrice orașele Năsăud și Sângeorz-Băi și comunele Tiha Bârgăului, Telciu, Budacu de Jos, Târlișua, Maieru, Lunca Ilvei, Lechința, Șanț, Rebrișoara, Rebra, Parva, Leșu, Căianu Mic, Prundu Bârgăului, Poiana Ilvei, Ilva Mare, Rodna, Petru Rareș, Feldru, Cetate, Livezile, Ilva Mică, Teaca.
Administrația județeană a depus deja acest proiect la Ministerul Educației și investiția este în desfășurare.
”Susținem educația, protejăm mediul înconjurător, un proiect pentru viitor. Mediu sănătos, mijloc de transport la standarde europene, acces al tinerilor la educație, un proiect dedicat comunităților din județul Bistrița-Năsăud”, a transmis Emil Radu Moldovan.