În intervalul 29 august, ora 21:00 – 30 august, ora 12:00, mai multe judeţe din țară se vor afla sub atenţionare cod galben de furtună, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Printre județele vizate se află și Bistrița-Năsăud.
Potrivit meteorologilor, ”în intervalul menționat în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Crișana, Muntenia și vestul Olteniei, vremea va fi instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp”.
Și Meteo.BN atenționează că seara de marți va aduce instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud.
”Vremea va fi în general frumoasă, astăzi, în județ, dar spre seară instabilitatea va fi în creștere, fiind așteptate averse cu caracter torențial, vânt cu aspect de vijelie si punctiform, căderi de grindină. Cantitățile de apă acumulate într-un timp scurt vor depăşi, local, 25 / 35 l/mp. Până la sosirea ploilor, însă, vremea va rămâne călduroasă, caniculară după-amiază, cu disconfort termic accentuat in mare parte din județ. Maximele de astăzi vor atinge, în aceste condiții, valori în general între 32°C în zonele submontane și 35°C la podiş, iar minimele de mâine dimineață vor scădea până la valori cuprinse între 16°C în depresiuni şi 19°C în zonele joase. La Bistrița, vremea va fi frumoasă, caniculară, iar în prima parte a zilei cerul va fi mai mult senin. Spre seară și mai ales la noapte, sunt așteptate averse, fenomene electrice și vânt intens. Maxima zilei va atinge 34°C”, precizează Meteo.BN.