Joc de cuvinte involuntar: liber, free în engleză, unde mai înseamnă și gratuit. Da, FB e o mașină de ocazie, mare ocazie. La început totul e gratuit. Îți faci un cont – nu te costă nimic. Postezi ce vrei. Nu dai nici un ban. Te “raportează” un prieten de încredere. No problem. În cinci minute ți-ai făcut alt cont. Tot gratuit. Ne bucurăm împreună. Jubilăm de atâta libertate și gratuitate. Și… cam asta e tot. Am găsit o poză în care arăt bine. (Atât de bine cât poate arăta unul ca mine). Mai înșir niște merite pe care cred că le am. Am postat. Victorie! Lumea va ști ce băiat de zahăr sunt. Aiurea!
În realitate, 99,9999… % dintre utilizatori nu vor vedea postarea mea. Voi primi câteva reacții: iconițe, gif-uri animate, etc. De la prieteni. Adică de la cei care mă cunosc și pentru care postarea mea conține 0,0% informație nouă. Restul… aici începe business-ul. Vrei o “promovare”? Scoți cardul și plătești. Cât? În funcție de cât vrei să fii de celebru. Vorba lui Moromete: ai bani, te știe lumea, n-ai bani, ești modest.
Să zicem că am bani. (N-am, dar îmi place idea). Am plătit. Un număr x, direct proporțional cu suma investită, a aflat ce tip nemaipomenit e unul Z.D. din Bistrița. Au aflat. Informația a rămas 3 secunde pe retină. Poate 5 secunde în memorie. După care s-a șters. Fiindcă adrisantul meu e bombardat cu mii de informații în fiecare zi. Dacă ar încerca să le țină minte pe toate, casele de nebuni ar fi neîncăpătoare. Deci adrisantul meu uită. Din reflex de autoapărare. Eu continui sa trăiesc cu iluzia. Nu e interzis și nu îngrașă.
Cum faci să atragi totuși atenția pe FB? Asta e mai complicat. E o industrie sofisticată la care noi, utilizatorii de rând nu avem acces. Nimeni nu e interesat de problemele noastre individuale. Interesante sunt doar procentele. Cât la sută dintre utilizatori aprobă … și cât la sută se impotrivesc. Se numește Big Data. Un fel de GPS pentru cei care ne pilotează colectiv, individual e lipsit de relevanță până la atingerea masei critice.
Avem capacitatea să trimitem un semnal sistemului? Individual, nu. Masa critică? Da. Imaginați-vă ce ar însemna pentru o serie de instituții care ne administrează sufletele și banii să afle într-o dimineață că în România noastre 5 milioane de utilizatori și-au închis conturile pe FB. S-ar comporta exact ca șoferul care pierde semnalul la GPS. Ar intra în panică. Ce-i scutește? Micile noastre orgolii, cultivate cu grijă, ca roșiile în seră.
Asta nu e o teorie a conspirației. E doar starea de fapt.
