Copacii vorbitori din pădurea Codrișor

Pe vremea când orașul era cuprins între zidurile sale, zidurile sale cele groase, porțile lui cele înalte, spiritul Bistriței locuia între cutele caselor înalte, în hambarele săsești ce ajungeau până la cer sau în beciurile unde se pritocea vinul. Locuia, sofisticat spus, de fapt spiritul orașului tânjea după mult soare, după iarba cea verde dar și după vinul făcut, curs din strugurii din Heidenfeld.

Spiritul știa cum arată vechiul oraș, cel ridicat în jurul marii bijuterii- Biserica Evanghelică, supranumită Catedrala, vechiul oraș, minuțios desenat, ridicat, construit pe drepte linii și unghiuri de 90 de grade. Aliniat de-a lungul rîului cel molcom vară și furios primăvara, orașul se vede cel mai bine de sus, de pe dealurile cele înalte care străjuiau urbea : mai sus de râu, de oraș, spiritul alerga liber prin ceea ce am putea denumi păstrătoarea spiritului locului: Pădurea Codrișor.

Dacă Transilvania e Siebenburger, Bistrița a trăit de-a lungul și de-a latul veacurilor ei , a veacurilor ei personale în și prin pădurile din jurul ei, păduri ce urcă sus, tot mai sus spre cerul înalt ca un hambar săsesc. Fără pădurea de dincolo de rîu nu există nicio Bistriță, din aceste motive nu este tocmai ușor de ajuns la locurile de unde să vezi orașul de sus, cu străzile lui drepte, casele lui asemeni unor colorate cuburi. Când iei pieptiș pantele înclinate, tot mai înclinate, mai abrupte, asta pentru că pădurea Codrișor spune că nu suportă veneticii, oamenii care nu iubesc pădurea, urcușul tău poate deveni greu, respirația tot mai sacadată, asta pentru că, dealul pe care stă de ceva vreme pădurea Codrișor a luat-o la vale, uneori poți spune că fuge efectiv, iar pantele devin tot mai abrupte. E o altă poveste, acum, povestea noastră este despre copacii, carpeni, frasini sau alt lemn de esență tare, și care, sigur, fără voia lor, au devenit pagini de socializare, au devenit spiritul liber al orașului. Ei, copacii, nu sunt greu de găsit, doar că trebuie să te abați de la cărarea ”oficială” și să știi să vezi. Vorbim de un grup de copaci a căror vâstă este de 50-60 de ani, asta am stabilit-o după ce apare scris pe scoarță, nu pentru aș fi eu mare silvicultor, deși, ministru aș putea fi. Mno, asta nu apare scris pe copacii vorbitori.

Copacii vorbitori

Sunt vreo zece, poate mai mulți, doar că eu am identificat, așa se spune într-un anumit limbaj, vreo cinci sau șase. Sunt înalți, maiestuoși și si au trunchiuri bine dezvoltate, oricum și rădăcinile loc au rolul important de-a mai ține dealul să o ia cu totul la vale.

Pe unul dintre el, un scriitor necunoscut a scrijelit inițiala IS și GO, GO, probabil spre vest, dacă ne gândim că omul și-a scris inițialele prin 1960, mai ales că, la un copac distanță, pe un altul să un mesaj mult mai dezvoltat, mai complex, he, he, he: EUGEN , VIO, și anul 1960, poate 1961. Tot în același grup … de copaci se înscrie și primul haștag GUSTY, cu y, iar mesajele continuă să ”curgă”: Ciceu, nu știm care Giurgești sau Mihăiești, scris în 1975, Atti și Raul, primul cuplu gay, aici mai adăugăm tot felul de inimioare, fluturași, dar și inițiale RA, PO sau KA, toți acum, probabil, onorabili bunici și bunicuțe.

Copacii vorbitori din Pădurea Codrișor ar putea deveni un fel de muzeu, un fel de parc vorbitor și el, un parc care să privească orașul de sus…