Știi, mă tot socotoeam acum dacă gândurile de duminică trebuie să fie pioase, duioase, adică să nu-ți faci gând cioplit (?!?) și nici să bagi degetele până-n cot în borcanul cu magiun, asta pentru că mierea e cumva mai specială. În borcanul cu magiunul de la ILF… Ce înseamnă ILF, hai să văd cine știe? Bun până aici. Revin la pioșenie: cică, duminică, omul și oama lui trebuie să fie pioși, serioși și să meargă având gânduri curate la liturghie. Numai duminică? În rest e liber la băgat carne în frigider? Am cunoscut bipezi care când ajung în fața unei biserici, preț de un minut-două, devin pioși și creștini, iar, după ce trec de clădire, reîncep băgatul și scosul. Amin, frățioare, de parcă Dumnezeu ar sta în Biserica aia și ar cuantifica gândurile ce se aud în fața clădirii, iar, în rest, nu vede și nu aude nimic. Pe bune?
L-am văzut pe domnuuuu de la EMI, acest Mare Arhitect, cum i s-au urcat banii la cap și are gesturi de manelist ce joacă în reclamele pentru casele de pariuri. Știu că îl doare în cot de toată lumea dar e musai să aflăm cine e în spate. Gestica sa e de ”mare senior feudal” și sunt sigur că ne consideră pe toți iobagii lui. Atât se poate… Citim zilele următoare lucruri interesante: Cine, ce, de ce, unde, când și cum?
Cum, necum am și un bonus special dintr-o viitoare carte de poezie și poeme în proză: Cântecele părintelui Ilarie. Stihuri din gară. Psalmii din trenul de noapte
Cântecul din gară al iepurelui Ilarie
Noi, Ilarie am luat acest geamantan, ca pe o boală l-am luat
Cu el am venit, cu ea am venit, iar în apropierea lui Dumnezeu s-a făcut cald
Cu trenul acela, cu trenul acela din spate îndoit, cu El am plecat , am ridicat geamantanul, precum o geamandură l-am ridicat, sus, tot mai sus l-am ridicat, dar el pe obraz ne-a căzut, ca o neașteptată moarte, O aripă-a-ndurării de ce nu ai venit?
În jurul vinului fiert, în jurul vinului fiert, noi, Ilarie, am văzut cum acarii geamantane aduc, unul câte unul, geamantane cară
De la călătorii căzuți între șine
La casa de bilete se aude liniștea, liniștea se aude, una câte una
Au murit bagajele bătrâne, iar amantele noastre zbârcite și rele isonul le țin, le țin isonul
Atunci, atunci i-am spus lui Dumnezeu: Am fi ridicat, Doamne, acele pietre să le aruncăm
Am fi ridicat, dar cu mâinile acestea de lut, cu mâinile acestea de lut nu avem a fi decît ceea ce suntem
Cu primul tren, cu primul tren, noi Ilarie, nu am plecat
La casa de bilete vocile cădeau pe mozaicul spart al sălii de așteptare
Ca niște trâmbițe ale Ierihonului vesteau, vesteau plecările bătrînelor noastre amante
Atunci, în apropierea lui Dumnezeu s-a făcut frig
Noi, Ilarie, lăsăm acest al doilea geamantan femeii de serviciu, focoasa noastră țigancă,
Al doilea geamantan îl lăsăm cu toate ce este în El, pentru că ne-a plăcut toate cele ale Ei
Noi, Ilarie, credem că ne putem așeza în mormântul din spatele gării
Asta pentru că, acarii și femeile de serviciu vorbesc mai des cu Dumnezeu, știut e acest fapt, mai des și mai bine, credem , noi, Ilarie
Dar numai atunci când nu se supără Dumnezo
Doar dus am luat acest bilet noi Ilarie, doar dus că ne-a zis Nouă, ne-a zis Nouă femeia de serviciu : Se închide Gara, cu lacăt se închide Gara
Iar geamantanele neridicate, neridicate ca niște singurătăți
Vor atîrna, așa vor atârna, iar Noi, Ilarie, le vom strînge unul câte unul
Și la un loc cu verdeață le vom duce unde vor atârna
Noi, Ilarie, știm acest lucru: cum se face atârnarea? Abia după ce căruțașul a plecat să ducă bătrânele amante
Să caute apa în cîmpia din spatele Gării, căci în apropierea lui Dumnezo s-a făcut furtună
Furtună s-a făcut, apă, apă peste tot, noi Ilarie am văzut și am cunoscut sirena, sirena am cunoscut
Am ridicat și cel de-al doilea geamantan, ceva mai sus ca pe primul l-am ridicat , dar ne-a căzut
Ne-a căzut pe celălalt obraz
Și s-a făcut Noapte
