“Știm că mint, ei știu că știm că ei mint și totuși contunuă să mintă” (Soljenitsin). Minciuna politică nu este singulară. Oamenii mint și fără să râvnească la putere. Am putea spune chiar că oamenii mint de (sau cu) plăcere. Plăcerea de a inventa a nouă realitate, în care își atribuie un rol mai convenabil. Rolul de victimă este foarte popular printre contemporani. Parcă încercăm o stranie satifacție când ne plângem. E un fel de a spune – iată, ce mizerabili sunteți voi, ăștialalți, în timp ce eu vă rabd în continuare… De-a dreptul angelic, nu? Poate, dar logica este în mare suferință. Pentru care motiv să fie răsplătită pasivitatea? Harul de a nu face nimic, nu e un fel de Nirvana originală, care presupune și absența dorințelor. Renunțarea nu funcționează la pachet cu regretele. E un amestec inflamabil și periculos la manevrare. Să-i întărâți pe ceilalți, să aștepți, ba chiar să le ceri să se revolte este o formă de activism, cu condiția ca activistul să fie primul revoltat. Notă esențială: revolta înseamnă fapte, discursurile sunt, în cel mai bun caz, instigare.
Nu toate narativele născute, să nu zicem din minciuni, e mai elegant ignorarea realității – sunt atât de contondente. Nemulțumirea poate fi un îndemn sau o povară, ar zice moralistul. Eu văd că multă, foarte multă lume vrea să scape de nemulțumiri. Cum? Inventând. În povestea fiecaruia, nemulțumitul nu mai e nemulțumit. Nu e neapărat fericit, dar nu mai e nemulțumit. E ca antinevralgicul care te scapă de dureri. În lumea inventată ești lipsit de griji, o poți modifica după cum vrei și când vrei. Devii creator – de fapt ești creatorul. În acel moment sublim intervine deranjul în creație. De parcă cineva îl bruiază pe Dumnezeu, cel care a creat lumea în 6 zile. Deranjul vine de la observații banale, dar în priză cu realitatea. Tocmai acea realitate de care ai vrut să scapi. Normal, intrusul nu are cum să-ți fie simpatic. Strică totul. Deci e firesc să te aperi de intruși. Programatorii au înțeles asta. Ți-au oferit un buton magic: blochează. Ai scăpat de deranj. El continuă să existe, dar dincolo de lumea ta, care e din nou intactă.
Cu timpul se formează mici comunități, “anti” ceva, sau “pro” ceva, sunt inofensivi, nu fac mai nimic, în afară de distribuirea unor texte care nu le aparțin și – important – își dau mereu dreptate între ei. Intrușii sunt epurați energic, sau convertiți. E bine să știi la ce reacționează semenii, așa se nasc bazele de date, obârșia profețiilor și biblia relațiilor publice. Lumea devine, dacă nu – mai echilibrată, cel puțin – previzibilă. Cât de previzibilă? Atât, cât îți permite buzunarul. Doar minciunile nu costă nimic. Informațiile adevărate nu sunt niciodată gratuite.
Între timp, realitatea – ca Vodă Lapușneanu – dacă voi nu mă vreti, eu vă vreau!
Recent Comments