Unii oameni sunt predestinați să fie la timpul nepotrivit tocmai la locul nepotrivit. Ghinion. Ghinionul meu este că nu văd bine. Nu mă refer la neajunsurile oftalmologice. Nu văd ceea ce trebuie și văd ceea ce nu trebuie. Defect din naștere, moștenit de la mama. Poate și puțină încăpățânare. Nu contează.
Românul s-a născut poet, se știe. Eu m-am născut ne-poet, adica fără talent. Poetul face poezie chiar si din “bube, mucegaiuri și noroi” (T.Arghezi). Eu, lipsit de imaginație, nu văd decât bube, mucegaiuri si noroi, fără poezie. Consecințe? Grave. Am pierdut contactul cu generația mea. Nu sunt capabil să confund tinerețea cu regimul. E frumos să fii tânăr. E normal să crezi că în tinerețea ta, toate erau mai bune. Acesta e un clișeu, dar nu deranjează pe nimeni. Până nu vine un încurcă-lume ca mine și tulbură farmecul momentului. Se lasă cu supărare. Bine că e doar atât. O păruială îmi mai lipsea. Am pierdut și câțiva dintre puținii prieteni care mi-au mai rămas. Ce e mai grav e că mai nou intru în conflict si cu alți contemporani. Din cauză că sunt greu de cap. Nu pricep că doar guvernanții sunt mizerabili, noi nu. Cu jumătate de gură am spus că și guvernanții se aleg tot dintre noi. Mai bine tăceam.
N-am priceput nici regula de aur: dacă gândești, nu vorbi și mai ales – nu scrie! Eu am mai scris. Nu cine știe ce. Nu mă veți găsi pe nici o listă de best-seller. Nu mă consider scriitor, eventual un reporter care își face de cap la pensie. Dacă simți din când în când nevoia să scrii o poezie, înca nu ești poet. Normal că în felul acesta nu le voi deveni mai simpatic contemporanilor. Scriitori premiați cât duce trenul. Moraliști la patru ace. Tema preferată: mizeria contemporană. Refren: pe vremea când… Iarăși problema mea. Nu văd de ce trebuie să plângem după ziua de ieri. A trecut și basta. Văd ceea ce nu trebuie: suntem poporul cu fluierul din Miorița. Facem procese verbale de parcă destinul nostru ar fi de inspectori. Inventarul mizeriilor contemporane e la zi.
În final întreb și eu naiv și nepriceput: astea fiind mizeriile, noi – facem ceva? Dar până acum ce am făcut? Unde eram când s-au întâmplat toate nenorocirile?
Bănuiesc ca eram la televizor. Și atât.
