O localitate înfloritoare, cu aspect frumos, iar locuitorii sunt educați și au un simț mai dezvoltat al patriotismului, cu speranța întemeierii unei naţiuni române mare şi puternică. Astfel era descris Năsăudul anului 1865 de către englezul Charles Boner, poet şi scriitor de călătorii. Supusul Coroanei Britanice s-a născut în 29 Aprilie 1815 în Bath, a trăit multă vreme ca crescător la familia princiară Turn-Taxis în Regensburg, mai târziu ca scriitor în Munchen, apoi în Viena şi a murit la 7 Aprilie 1870 în Mtinchen. În peregrinările sale, a ajuns și pe meleagurile Transilvaniei. Scrierea sa, din care extragem cele ce urmează, poartă titlul: „Transylvania, its products and its people” (Transilvania,produsele şi poporul său), extrase din ea fiind prezentate de renumitul profesor și director de la Liceul Grăniceresc ”George Coșbuc” din Năsăud, Vasile Bichigean în primul număr al seriei 1 din Arhiva Someșană, apărut în 1924. Charles Boner a întreprins călătoria în Transilvania în anul 1865. Potrivit mărturisirilor sale, englezul a năzuit să cunoască adevărata stare a lucrurilor şi să fie drept faţă de toate naţionalităţile conlocuitoare.
Civilizația la ea acasă
”Năsăudul, o comună românească, în care se găsesc case case solid clădite, ba chiar frumoase. Aceasta se poate atribui- faptului, că aci a fost pe vremuri reşedinţa regimentului al doilea românesc de graniţă şi casele serveau ca locuinţă ofiţerilor. Locuitorii stau pe o treaptă culturală înaltă. Cei mai mulţi dintre ei vorbesc bine limba germană, şi întreagă ţinuta, păşirea şi purtarea populaţiunii arată, ce poate face educaţia. Pe timpul graniţei erau şcoli bune, pe cari locuitorii, erau obligaţi să le cerceteze. Acest lucru a avut urmări bune. Locuitorii poartă haine bine lucrate, au în picioare cisme, în loc de sdrenţe. Edificiul şcoalei a ars în 1848, regimentul a fost desfiinţat şi pe banii, pe cari în baza unei convenţiuni avea să-i primească’ Năsăudul, s’a întemeiat un gimnaziu (liceu). Dorinţa Năsăudenilor este să-şi clădească o biserică mai mare şi să se înfiinţeze o episcopie în loc. Cu timpul Năsăudul va fi pentru naţiunea română un centru, cum este Sibiul pentru Saşi, şi Clujul pentru Unguri. Din convorbirea avută cu vicarul român, am aflat, că dorinţa poporului este să se întărească şi să ajungă la o situaţie egală cu a celorlalţi locuitori ai ţării”, arată Boner.
Năzuință sau lăcomie ?
”Totuși năsăudenilor le reproșez că sunt conduşi de un prea mare „amor habendi” şi că cu cât guvernul ie dă mai mult, cu atât mai tare le creşte şi apetitul. Guvernul le-a cedat casele, în care au locuit ofiţerii, apoi păduri şi bani, la a căror proprietate Românii au dovedit că au drepturi indiscutabile. Argumentul cel mai puternic al lor este, că ei au fost proprietarii originari ai ţării şi au fost deposedaţi în favorul Saşilor. E o greşală, după părerea mea, că li s’au încuviinţat Românilor toate cererile. Prin aceasta s’a deşteptat în ei un sentiment de prea mare preţuire a valorii proprii. Au un conducător pe cât de ager la minte, pe atât de viclean, şi de sigur nu se vor odihni, până când nu vor pune mâna pe pământ, putere şi influenţă politică. Austria greşeşte, când clădeşte pe credinţa acestui popor, care n’are nici o simpatie pentru guvernul ţării, ci priveşte înspre Rusia, al cărei stăpânitor este în acelaş timp şi capul suprem al bisericii. Nimic nu- i atrage spre Apus, speranţele Românilor sunt îndreptate toate către Răsărit şi toţi nutresc în taină nădejdea, că odată, după unirea tuturor privinciilor, se va întemeia o naţiune românească mare şi puternică. Funcţionarii români par parţiali, cu neştiinţă şi procedeuri ilegale. Şi totuş e de mirat, că pretutindenea domneşte siguranţa personală şi că sunt atât de puţine brutalităţile”, continuă descrierea.
Năsăudenii, viteji și ambițioși
”În campaniile din Italia din 1848—49 Românii s’au luptat vitejeşte, atacând pe duşman cu pietrii şi pe urmă cu armele. Au respins un regiment de Zuavi. Românul trebuie silit să se supună legii şi să ştie, că este o stăpânire peste dânsul, altcum se dedă la excese şi anarhie. Nu se prea îngrijeşte de viitor, e cu mult mai fatalist, decât să creadă că poate schimba ceva cu voinţa sa. Prin întemeierea de case de păstrare, prin deşteptarea gustului de carte, dar mai vârtos arătându-i avantajele unei vieţi mai active, ar fi cu putinţă, ca Românii să ajungă la o stare mai bună, căci este o naţiune ambiţioasă”, descrie englezul.
Nunta năsăudeană la 1865
Scriitorul Charles Boner a luat parte la o nuntă ţărănească, al cărei decurs îl descrie în amănunte. Ceeace l-a impresionat mai mult e faptul,| că tinerii jucau afară în frig; portul, fizionomiile nuntaşilor, icoanele de pe pereţi, paturile cu perini multe, ştergarele de pe la icoane, care „dedeau întregei scene un caracter pitoresc”. Fetele îi păreau aşa de brune ca şi Italiencele. A admirat mult darul de a improviza versuri, vioiciunea şi isteţimea improvizatorilor. A descris inclusiv datinile de Crăciun şi îndeosebi Irozii, pe cari îi aseamănă cu acele reprezentanții scripturistice din Ober Ammergau, în Bavaria și în care întregul dialog era în versuri.
