Căderea pe burse a marilor bănci italiene provoacă un cutremur cu unde de șoc în toată Europa

Pieţele bursiere europene s-au retras marţi, în timp ce investitorii s-au pregătit pentru date semnificative privind inflaţia care urmează săptămâna aceasta şi au reacţionat la un anunţ şoc privind impozitarea băncilor din Italia, transmite CNBC, informează News.ro.

Indicele paneuropean Stoxx 600 sa închis în declin cu 0,2% mai jos, băncile scăzând cu 2,7%, conducând pierderile, majoritatea sectoarelor fiind pe roşu.

Acţiunile din domeniul sănătăţii au contrazis tendinţa negativă şi au crescut cu 3,2%, în urma unui rezultat pozitiv puternic al unui studiu clinic anunţat de compania daneză Novo Nordisk.

Compania de medicamente Novo Nordisk a anunţat marţi că un studiu de amploare a arătat că medicamentul său foarte eficient împotriva obezităţii, Wegovy, are şi un beneficiu cardiovascular clar, o descoperire de natură să sporească speranţele producătorului danez că Wegovy va putea fi prescris nu doar ca medicament pentru remedierea stilului de viaţă, relatează Reuters. Acţiunile au urcat cu peste 17% în urma informaţiei.

Băncile italiene au fost afectate de anunţul surprinzător al guvernului de la Roma privind o taxă excepţională de 40% asupra profiturilor bancare, trăgând în jos sectorul bancar.

Indicele german DAX a coborât cu 1,1%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,7%, iar FTSE 100 al bursei din Londra a pierdut 0,365. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a scăzut cu 2,12%.

Acţiunile marilor bănci italiene Intesa Sanpaolo, Banco BPM şi UniCredit au scăzut cu 6,5%-9%.

Share

Facebook
WhatsApp
Email
Print

LATEST POSTS

Advertisement
Colecteaza Selectiv
Editors Picks
Latest Posts