Informația a fost confirmată într-un comunicat al Poliției Locale Bistrița: „La orele 21.45, prin Dispeceratul Poliției Locale a fost transferat un apel 112 . Polițiștii Locali s-au deplasat la Centrul de noapte de pe strada I.L. Caragiale unde o persoană de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 35-38 de ani, cazată provizoriu în Centru, a încercat să se sinucidă prin spânzurare.
Aceasta a fost surprinsă de agentul de pază al Centrului care a luat primele măsuri de salvare.
Echipajul de polițisti locali a asigurat suportul pe linie de ordine publică a personalului centrului și paramedicilor , prezenți și ei la fața locului.
Femeia a fost preluată de echipa de paramedici si transferată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SJUB, în scopul luării masurilor ce se impun în asemenea situații.
Poliția Locală, conform protocoalelor de colaborare încheiate cu instituțiile ce au atributii pe linie de ordine publică, preia și soluționează, în limita competențelor, sesizările prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pentru zona centrală a municipiului Bistrița“, se arată într-o informare a Poliție Locale Bistrița.
Related Posts
Add A Comment