Cea de-a treia ediţie a evenimentului “Cămeşa sunt EU. SânzIEne la Muzeu” a avut loc sâmbătă, 24 iunie, începând cu ora 18,00. Mai mult, vizitatorii muzeului din Bistriţa au fost invitaţi să vină îmbrăcaţi cu iile moştenite de la părinţi sau bunici sau pe care şi le-au achiziţionat de-a lungul timpul de la creatori de costume populare. A fost o seară magică plină de tradiție, artă, muzică, expoziții și multă voie bună. Mulțumim tuturor partenerilor și colaboratorilor noștri că au ales și de această dată să fie parte din acest minunat eveniment cultural.
Astfel, au fost organizate ateliere de pâine tradiţională şi de prelucrare a lutului, iar momentele artistice vor fi susţinute de artişti şi dansatori locali, cărora li se vor alătura militarii din fanfara Garnizoanei Bistriţa şi trupa de rock-folk Bucium.
Pentru că în aceeaşi au fost şi Sânzienele, curtea muzeului se va umple de mirosul acestor flori în cadrul atelierului de împletit coroniţe, coordonat de directoarea Palatului Copiilor din Bistriţa, Diana Morar, după care, cu sprijinul elevilor de la liceul tehnologic din comuna Maieru, vor fi puse în scenă obiceiurile tradiţionale de Sânziene: aruncatul coroniţei pe acoperişul caselor tradiţionale de la muzeu, cântecele ritualice, săritul peste foc.
Vizitatorii vor mai avea la dispoziţie un colţ amenajat tradiţional pentru realizarea de fotografii şi un târg de artizanat şi de produse locale