Cea mai mare surpriză a rotativei guvernamentale pare a fi lipsa UDMR din formula noului cabinet condus de premierul investit, Marcel Ciolacu. Spun pare, pentru că, în opinia noastră, avem de a face cu o strategie foarte bine pusă la punct, una în care formațiunea maghiară este parte activă.
Înainte, însă, de a evidenția argumentele menite a susține o astfel de ipoteză, se impune să facem o foarte scurtă trecere în revistă a unor gesturi politice ale actorilor – da, uneori chiar ni se par actori într-o dramă de prost gust – de pe dinamica și jenanta scenă politică românească.
În primul rând, să observăm că UDMR este constant conectată la Budapesta, astfel că gesturi destul de controversate ale oficialilor maghiari – de la președinte, la prim ministru sau ministru de externe – sunt pe deplin susținute de aceasta, stârnind tensiuni care, de departe, într-o anumită logică, ar trebui atent evitate.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, opina deunăzi că, dacă ar avea deplină capacitate decizională, domnia sa – invocând rațiuni de stabilitate și performanță administrativă – ar organiza alegeri parlamentare anticipate, dar, vom vedea, ceva mai la vale, că nu sunt singurele argumente care ar sta în spatele unui astfel de act.
Există, în anumite cercuri, o îngrijorare că anumite forțe politice – catalogate drept extremiste – ar putea să aibă o reală ascensiune electorală, astfel că viitoarea formulă guvernamentală ar fi mai puțin predictibilă, decât și-o doresc unii, cu consecințe deloc de neglijat.
Mai nou, într-o tentativă de a-și lărgi bazinul electoral, PSD cultivă discursul naționalist – unul, deocamdată, ponderat, ce-i drept – astfel că nu ne-a mirat chiar deloc auzindu-l pe noul premier, Marcel Ciolacu, folosind sintagme, precum patriotism economic, care sună seducător, aidoma cântecelor de sirene, urechilor unui anumit segment electoral.
La rândul său, fostul premier, președintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, tocmai ce garantează o strânsă cooperare parlamentară cu UDMR, reprezentanți ai formațiunii maghiare continuând să fie prezenți în diverse structuri decizionale ale aparatului de stat.
Să mai observăm că domnul președinte, Klaus Iohannis, care, de obicei, potrivit gesturilor minimaliste ale conduitei sale prezidențiale, respectă anumite coordonate protocolare, la recentele consultări legate de rotativa guvernamentală, după ce a pus reprezentanții UDMR în situația de a aștepta ceva vreme, nu a catadicsit să dea mâna cu aceștia. Dar, UDMR nu pare a se fi supărat prea tare, ci, din contră, are o consolare catifelată, pentru că, dincolo de constanta civilitate a gesturilor lor, bănuim o înțelegere, cu arcul guvernamental, una cu bătaie medie … ați ghicit, legată de anul electoral, pentru că, totul, absolut totul, se desfășoară potrivit unui scenariu agreat de principalele forțe politice care vor să-și conserve puterea și după 2024.
Prin urmare, credem că anumite entități, politice și de altă natură, constatând că există toate ingredientele ca anumite forțe politice românești – de substanță identitară, sigur, pe care, din anumite rațiuni, le putem cataloga, la nevoie, extremiste – să aibă o neașteptată ascensiune electorală, fac tot posibilul să inhibe acest potențial.
Așa că, pe de o parte, formațiunile politice considerate mainstream își asumă discursul naționalist (cu speranța că, în bazinul lor, vor aduce un plus de electorat și, de asemenea, vor fura din segmentul care tinde spre forțele naționaliste), iar, pe de altă parte, împingând pe scări UDMR-ul, ca să folosim sintagma udemeristă, speră să fie percepuți, odată în plus, ca vajnici apărători ai valorilor românești.
În acest elaborat scenariu intră deopotrivă PSD și PNL (la pachet, direct interesate în a gestiona banii, cât vor putea să acceseze, din PNRR), Klaus Iohannis – interesat de o liniște aproape iliesciană și de un eventual sprijin în structurile euroatlantice -, precum și alte entități cărora, din diverse rațiuni, cel puțin deocamdată, le convine status-qou-ul acesta sulfuros și mlăștinos în care se află România.
Este un plan gândit în a stopa evidenta ascensiune a forțelor naționaliste / conservatoare / identitare care, dacă ajung, sub o formă sau alta, la guvernare, pot încurca foarte mult unele proiecții politice.
