Andreia Rus este elevă în clasa a IX-a la Liceul de Arte ”Corneliu Baba” și a participat astăzi la MARATONUL RESUSCITĂRII. Cum s-a văzut acest important eveniment prin ochii unei tinere de 16 ani, citiți în continuare:
ANDREIA RUS: La Maratonul Resuscitării am participat alături de alți colegi de la Palatul Copiilor la diferite workshop-uri unde am fost învățați de către un echipaj SMURD cum putem acorda primul ajutor în cazul unui stop cardiorespirator. Am mai avut oportunitatea de a lua parte la simulări de incendii și dezastre naturale, unde ne-au fost prezentate moduri de prevenire a acestora și cum să ne păstrăm calmul în asemenea situații.
De asemenea, am urcat în anumite vehicule de la Jandarmerie, Salvamont, Pompieri și Politie, dar ne-am și îmbrăcat cu diferite echipamente de intervenței. Tot odată, am participat la cursuri susținute de cei de la SMURD în cazul unor accidente cu traumatisme.
A fost o experiență interesantă si consider că toata lumea ar trebui să ia parte la astfel de cursuri, deoarece nu știi niciodată în ce pericol te poti afla tu sau cei din jurul tău și este important să poți acționa cât mai rapid în asemenea situații.