Ziua Eroilor, celebrată în fiecare an odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, a fost marcată și la Bistrița, printr-o ceremonie care a avut loc joi în Cimitirul Eroilor din municipiu.
La eveniment au luat parte oficialitățile locale, printre care senatorul Ovidiu Florean, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefectul Decsei Atilla, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ciprian Kecskes Simionca, viceprimarul municipiului Bistrița, Sorin Hangan, precum și directori ai instituțiilor publice și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.
Manifestările au debutat cu acordarea onorului militar și intonarea Imnului Național al României, după care a fost oficiată o slujbă în memoria eroilor căzuți la datorie.
Ulterior, prefectul județului, Teofil Cioarbă, a transmis un mesaj cu prilejul acestei zile.
”Din 1920, în fiecare an, cu excepția perioadei comuniste, îi comemorăm pe cei care s-au stins pe câmpul de luptă având în suflet dragostea de țară. Eroilor le datorăm libertatea noastră, iar sacrificiul lor este un exemplu pentru noi și generațiile ce vor veni. Adevăratul eroism constă în a lăsa deoparte problemele inerente ale vieții de zi cu zi și a avea idealuri ce țin de neam și de țară. Poate unii, citind istoria, nu-și pot imagina pe de-a-ntregul trăirile eroilor de pe câmpul de luptă. De altfel, câmpul de luptă al eroilor neamului românesc a fost și în Războiul de Independență, și în cele două Războaie Mondiale. Poate unii eroi nu au fost soldați, însă curajul lor i-a transformat în apărători ai conștiinței românești. Cinstind memoria eroilor patriei, dovedim credință în viitorul copiilor noștri. Credința, dragi compatrioți, i-a condus și pe eroi în luptă. Nu întâmplător, Ziua Eroilor este în ziua Înălțării Domnului, deoarece sacrificiul pentru apărarea țării are conotații divine, iar pe eroii anonimi îi știe doar Dumnezeu. A nu avea eroi înseamnă a nu avea aspirații, a trăi în trecut. Eroismul nu se explică, se simte, pentru că eroismul este inocența care te face să crezi că încă există bine sau rău și că decența va triumfa. Privind în ochii soldaților noștri, în ochii românilor, pot spune că decența a triumfat. Cinste eroilor neamului! Doamne ajută!”, a spus prefectul Teofil Cioarbă în discursul său. După mesajul prefectului Teofil Cioarbă, au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, iar ceremonia s-a încheiat cu defilarea efectivelor militare.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, în semn de recunoștință pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată „cu mare fast religios, școlar, militar și naționalׅ“, în Ziua Înălțării Domnului. Prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, s-a reînnodat tradiția interbelică a sărbătoririi Zilei Eroilor, iar ulterior prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești. România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfășurate pe teritoriul național și în afara acestuia – Războiul de Independență, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și, după 1990, la misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, Afganistan și Irak.
Lista eroilor căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României poate fi consultată pe pagina de internet a MApN.