Nicolae Moldovan, prim-vicepreședinte al PSD B-N, a declarat că, în maximum o lună, va anunţa planurile pe care le are cu privire la alegerile din 2024. El a făcut declarația la Beclean, după ce în această dimineață, pe strada Morii din Beclean s-a realizat cu succes reabilitarea canalizării cu tehnică modernă, care nu a afectat suprafața străzii, totul fiind realizat la nivel subteran cu o tehnică specială. Reabilitarea a fost realizată de un grup de 12 specialiști de la firma INSTBUD din Polonia
„Daţi-mă încă un răgaz de maximum o lună ca să mă pronunţ şi din punctul acesta de vedere. Vă garantez că aşa cum am fost transparent cu dvs şi cu colegii de partid şi cu electoratul, voi transmite corect şi viitorii paşi care se fac din punct de vedere politic, pentru că fiecare om are şi o perspectivă politică, administrativă. În maximum o lună vom vedea formatul în care prezentăm şi aceste momente politice. Să deschidem Băile Figa, să finalizăm cu proiectele şi este timp şi pentru partea politică. Aşa cum v-am arătat de-a lungul timpului, eu întotdeauna m-am bazat pe buna colaborare”, a precizat primarul Nicolae Moldovan