După inaugurarea și sfințirea cu fast din 13 mai, de luni 15 mai și până pe 15 iunie, Biserica Evanghelică SF Nicolae este închisă, din nou, accesului publicului. Din 2008 și până în 2023, refacerea și restaurarea Bisericii Evanghelice a costat peste 10 milioane de euro. Alte 3 milioane de euro strînse de sașii din Diasporă au fost folosite la reabilitarea Turnului
La 460 de ani de la construcție și după o îndelungă perioadă în care s-a aflat în proces de restaurare, la finele săptămânii trecute Biserica Evanghelică a fost resființită și deschisă publicului, după ce a fost închisă în 2018. Cu toate acestea, oficiali din primăria Bistrița au recunoscut faptul că, resființirea, s-a făcut fără să fi fost făcută recepția finală a obiectivului. De altfel, purtătorul de cuvânt al primăriei Bistrița Mihai Ruști ne-a confirmat reînchiderea Bisericii Evanghelice din 15 mai și până în 15 iunie pentru finalizarea unor mici restanțe.
Reamintim că, marele proiect de refacere și restaurare a Bisericii Evanghelice a început după marele incendiu din 11 iunie 2008. Dacă, în prima etapă s-a lucrat foarte mult în interior și parțial exterior, în ultimii cinci ani s-a finalizat exteriorul de către asocierea dintre Iasicon SA din Iași și Miss Grup SRL: 2018-2023, termenul inițial fiind 5 octombrie 2021. Cert, din 2008 și până în 2023, refacerea și restaurarea Bisericii Evanghelice a costat peste 10 milioane de euro.
Ce mai se știe: Saşii din diasporă, biserica evanghelică şi primăria Bistriţă au reuşit să strângă trei milioane de euro, bani cu care au renovat turnul bisercii, bolţile şi structura de rezistenţă. În 2012, lăcaşul de cult a primit din nou vizitatori, care, de atunci, au la dispoziţie şi un lift pentru a urca în turn, de unde pot admira oraşul. De asemenea, în 2018 era anunțat faptul că, primăria Bistrița a câştigat un proiect european în valoare de trei milioane de euro pentru restaurarea întregii biserici, iar lucrările ar putea începe în luna august, spun autorităţile.
Revenind la povestea noastră, nu trebuie uitat faptul că: La jumătatea lunii octombrie 2018, asocierea dintre Iasicon SA din Iași și Mis Grup SRL au reușit să își adjudece contractul pentru lucrările de restaurare a Bisericii Evanghelice din Bistrița. După multe zbateri, oferta acestei asocieri, în valoare de aproximativ 10,89 milioane lei, a fost declarată câștigătoare.
Ce s-a întâmplat în octombrie 2018: Au început lucrările la un proiect a cărui valoare totală a fost atunci de 15.218.694,55 lei, reprezentând finanţare nerambursabilă solicitată, din care TVA 2.520.382,26 lei. Contribuţia proprie în proiect a municipiului Bistriţa – cheltuieli neeligibile ale proiectului şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului – este în cuantum de 1.013.651,73 lei. Cheltuielile neeligibile sunt aferente sistemului de sonorizare, scenă şi lumini aferente, precum şi dotările de tip „obiecte de inventar”.
După 3 ani… Pe data de 22 .11.2021, termenul de 5 octombrie 2021 prevăzut în contractul încheiat între municipalitate și asocierea dintre cele două firme care au câștigat licitația era depășit iar din cee ace se știa atunci, finalizarea lucrărilor ar fi trebuit să aibă loc la începutul lui 2022. Un motiv care ar sta în picioare este cel al scumpirii la limita insuportabilului a prețurilor la materialele de construcție.
Noiembrie 2021: În ședința ordinară de Consiliu Local din 25 noiembrie 2021, pe ordinea de zi a fost trecut următorul proiect de hotărâre și care vizează modificarea Hotărârii nr.70/12.05.2016 a Consiliului local al municipiului Bistrita pentru aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, a proiectului „Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistrita în vederea introducerii sale în circuitul turistic international„ şi a cheltuielilor legate de proiect, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operational Regional 2014 – 2020, Apelul de proiecte POR / 2016 / 5 / 5.1 / 1
Ce a însemnat acest lucru- E foarte simplu: creșterea devizului initial de la 15.218.694,55 lei, reprezentând finanţare nerambursabilă solicitată, din care TVA 2.520.382,26 lei la suma de 19.553.392,14 lei, inclusiv TVA. De altfel, explicația apare și în raportul întocmit pentru acest proiect de hotărâre. Practic, e vorba de intrarea în vigoare a Ordonanței nr.15/2021 din 30.08.2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, ordonanță ce ajustează prețurile aferente materialelor de construcții pentru contractele de achiziție publică/contractele sectoriale de lucrări finanțate prin programul Operational Regional 2014-2020, in vederea punerii in aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare este prevazută in Ordinul nr.1336/21.09.2021.
În acest context a fost încheiat un act adițional privind modificarea contractului de lucrări, in sensul introducerii formulei de ajustare a prețului. Menționăm faptul că valoarea investiției actualizată cu O.G. 15/30.08.2021, rezultată în urma aplicării formulei de ajustare, este una estimată si s-a calculat in luna de referință întocmirii actului adițional. Indicele de ajustare a prețului pentru costul materialelor se actualizează lunar de Institutul National de Statistică.
Pentru obiectivul menționat, în urma actualizării devizului general a rezultat că valoarea necesară pentru finalizarea investiției este 19.553.392,14 lei, inclusiv TVA.
Ce lucrări s-au mai executat?
Biserica Evanghelica C.A. Bistrita este obiectiv de patrimoniu înregistrat în Lista monumentelor istorice 2015, ca monument istoric, avand codul BN-II-m-A-01450. Obiectul prezentei investiţii este reprezentat de lucrările de construcţii şi instalaţii rămase de executat, în interiorul şi la exteriorul bisericii, pentru o exploatare în siguranţă cu scop turistic, religios şi cultural.
Descrierea lucrărilor interioare: Consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; Restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; Instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă; Restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); Amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; Mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; Amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania, dar şi în Europa de Est.
Descrierea lucrărilor exterioare: Consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, rezugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; Restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii; scopul investiţiei este punerea în siguranţă a acestui monument de interes naţional, protejarea şi punerea în valoare a tuturor valenţelor artistice, în vederea reintegrării în viaţa culturală a comunităţii şi deschiderii obiectivului turismului cultural.
Reamintim că: În august 2017, municipalitatea bistriţeană a semnat un contract de finanţare în valoare de 3,3 milioane de euro, prin Programul Operaţional Regional (POR), pentru proiectul de restaurare a Bisericii Evanghelice, care se va derula până în 19 noiembrie 2020.
Vom reveni!