Având în vedere gaura bugetară de 13 miliarde de lei între veniturile estimate în bugetul pe 2023 şi execuţia bugetară pe primul trimestru al acestui an, PMP consideră că se impun măsuri de reducere a cheltuielilor cu aparatul administrativ al statului. Mai ales în contextul în care PSD şi PNL sunt decise să facă rotativa pentru funcţia de Prim-ministru, un punct bun de plecare ar fi o reorganizare guvernamentală care să presupună un Executiv mai suplu cu doar 15 portofolii ministeriale, cu un singur vicepremier (acesta să fie şi ministru) şi cu câte un singur secretar de stat pentru fiecare minister în parte.
„Avem nevoie de un Guvern mai suplu şi mai eficient. Aparatul administraţiei centrale este supradimensionat şi această obezitate administrativă generează cheltuieli prea mari, dar şi ineficienţă când vine vorba de implementare cu celeritate a unor măsuri necesare. Actualul Guvern este unul puternic birocratizat, sunt prea mulţi funcţionari care se calcă pe picioare şi, din dorinţa de a-şi justifica prezenţa, complică procese decizionale care ar trebui să fie mult mai simple. Un Guvern mai suplu şi mai eficient ar însemna maximum 15 ministere, un singur vicepremier, musai cu portofoliu, şi câte un secretar de stat pentru fiecare minister în parte. Dorinţa de a construi câte un culcuş călduţ oricărei pile de partid ne-a adus în punctul în care avem aproape 200 de secretari de stat sau funcţii asimilate poziţiei de secretar de stat. Nicăieri pe planetă nu există o asemenea inflaţie de posturi de decizie la nivel înalt. Reducerea acestui aparat guvernamental este şi o chestiune de putere a exemplului. Este absurd să ceri instituţiilor din subordine cât timp tu nu eşti dispus să faci acelaşi lucru”, a declarat Ionuţ Simionca, secretarul general PMP.
Conform cifrelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, numărul bugetarilor a crescut alert de când PNL a preluat guvernarea. Din decembrie 2019 în februarie 2023, a fost înregistrat un plus de 26.960 de bugetari, aproape toţi fiind clientelă politică a actualei puteri. În acelaşi interval de timp, numărul secretarilor de stat aproape că s-a dublat.
“Problema nu este numai salariul de aproape 20.000 de lei pe care cetăţenii îl plătesc acestor secretari de stat, ci faptul că fiecare îşi construieşte aproape o curte regală în jurul său. Un secretar de stat are dreptul la maşină cu şofer, locuinţă de la RAAPPS, are sume forfetare şi de protocol la dispoziţie şi poate angaja până la cinci consilieri fiecare. Ajungem ca un secretar de stat să ne coste şi 50.000 de euro pe lună. Guvernul poate foarte bine să funcţioneze cu câte un secretar de stat per minister. Din această perspectivă, propunerea PSD – PNL de a reduce cu doi numărul consilierilor reprezintă doar praf în ochi. Dacă un Guvern ca al Franţei poate funcţiona cu 29 de secretari de stat, Executivul României poate să aibă doar 15 fără să fie generate probleme în procesele decizionale”, a concluzionat Simionca.
Readucem în atenţie faptul că PMP a solicitat reducerea numărului de secretari de stat încă din septembrie 2022. Un secretar de stat este suficient, cu două excepţii, respectiv Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi Ministerul Dezvoltării. Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
2 Comments
Măsurile sugerate de PMP privind reducerea numarului secretarilor de stat din ministere pentru diminuarea deficitului bugetar sunt necesare dar insuficiente.
De aceea, este nevoie de reforme structurale profunde care să ducă la rezolvarea problemelor economice pe termen lung si la folosirea mai eficientă a resurselor bugetare. In sens larg este vorba despre trei tipuri de reforme:
-Reforma guvernamentală adică reforma aparatului guvernamental;
-Reforma teritorială care este una învechită și care costă mult prea mult;
-Reforma ANAF care să poată recupera datoriile de la marii contribuabili.
La mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Romania a ieșit din comunism o țară săracă, obosită, incapabilă să se adapteze repede la modelul economiei de piață. Ca nivel de dezvoltare, eram cu zeci de ani în urma Europei Occidentale. Tranziția României a început cum nu se putea mai prost si practic nu s-a incheiat nici până astăzi. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive, soldată cu atragerea scazută de fonduri europene.
De aceea, pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, sunt necesare reforme structurale precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
– Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
In prezent diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat, fără să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară.
Uniunea europeana nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu.
Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean.
De aceea, in loc de tot felul de tergiversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă. In plus, atragerea fondurilor europene, in special cele prevăzute pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este conditionată si de îndeplinirea celorlalte reforme propuse de România si agreate împreună cu oficialii Comisiei Europene, si anume:
-Reforma pensiilor;
-Reforme în politica fiscală;
-Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
-Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică;
–Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
–Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
-Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
-Transport fără emisii de carbon;
-Energie Regenerabilă.
Au mai fost unele încercări să se facă reforme, dar de fiecare dată au întârziat, ori au eşuat pentru că nu a existat vointa politică si nici capacitatea administrativă de a le implementa.
Motto:
“De-a pururi, România la răscruce,
Nimic pe-aicea nu se mai produce
Si facem linistiti ce ni se cere,
Cu oameni mai putini ca ministere.”
(Adrian Păunescu- Ţara lui Impozit Vodă)
Sorin Grindeanu propune reducerea numărului de ministere odată cu învestirea noului Guvern. România are nevoie de o reducere substanială a cheltuielilor de functionare a statului prin implementarea unui set de reforme structurale precum:
-Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;
-Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;
-În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;
-Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;
-Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.
Prin urmare, reducerea numărului de ministere nu poate fi făcută oricum, ci ar trebui să fie însotită de o descentralizare reală prevăzută in celelalte programe de reformă . Astfel reforma administrativ-teritorială are rolul de a satisface simultan doua deziderate descentralizarea si autonomia locală. Astfel o parte din atributiile ministerelor ar pute fi preluate la nivelul regiunilor de dezvoltare. Spre exemplu, infiintarea de regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București, ar reduce mult din atributiile Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu rezultate sporite in absorbtia si valorificarea banilor europeni, unde au existat si există mari intârzieri. De asemenea proiectele din Programul National de Dezvoltare Locală ar putea fi elaborate si finantate mult mai operativ direct de la nivelul regiunilor de dezvoltare. Si exemplele ar putea continua.
De aceea, reforma administrativă de infiintare a regiunilor cu pastrarea judetelor nu aduce nimic bun, ci dimpotriva adauga un nivel suplimentar de birocratie cu consecinte negative in circulatia si distorsiunea deciziei de la nivelul central la cel local. De aceea, regionalizarea ar trebui facuta cu desfintarea judetelor si trecere unor prerogative la noile regiuni iar cele mai multe atributii de interes local sa fie preluate de catre primării, fiind mai aproape de cetatean.
Ar trebui deci aplicat sistemul polonez prin care la 1 ianuarie 1999, prin care cele 49 de voievodate din perioada comunista infiintate in 1971, au fost comasate in doar 16 “mari voievodate” dupa modelul landurilor germane. Asadar, reducerea numărului de ministere este o măsură necesară dar nu suficientă.