O tânără bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt a fost prinsă de polițiști și reținută pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În această dimineață, în jurul orei 06.00, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele unei tinere de 26 de ani, din Bistrița. În fapt, în noaptea de 26/27 aprilie, tânăra, în timp ce se afla într-un taximetru, pe raza municipiului Bistrița i-ar fi sustras conducătorului auto, dintr-un portmoneu, suma de 600 lei. Femeia a fost depistată, condusă la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde ulterior, în urma probelor administrate, a fost reținută pentru 24 de ore și dusă în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat a fost recuperat”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.