Seniorii liberali din Regiunea de Nord-Vest au avut astăzi o întâlnire la Bistrița, aici fiind prezent un vechi liberal, Victor Paul Dobre, cel care candidează pentru funcția de președinte al organizației naționale de seniori. La întâlnirea organizată de președintele seniorilor din BN, consilierul județean Viorica Calo, au fost prezenți: secretarul general al PNL BN, Ioan Zăgrean și președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan. De asemenea, au participat seniori din județele Maramureș, Bihor, Satu Mare , Sălaj și Cluj. ”Alături de noi au fost și șefa OSL Argeș Dorina Stanciu și președintele OSL Neamț Mircea Beloiu !”, a punctat Calo.
În cuvântul său, secretarul general al PNL BN, Ioan Zăgrean a lăudat activitatea seniorilor liberali din Bistrița-Năsăud, salutând, tot odată, prezența fostului ministru secretar de stat în MAI, Victor Paul Dobre. Zăgrean a spus că ” deștepți suntem foarte mulți dintre noi, dar înțelepciunea este și rezultatul experienței, lucru pe care seniorii îl au cu prisosință”.