Joia Mare este o zi importantă, când are loc Denia Mare. Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, în această zi Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul. În săptămâna Patimilor, credincioșii rememorează pas cu pas calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului și învingerea morții, cale care culminează cu evenimentul crucial al creștinismului: Învierea. Joia Mare este cunoscută și ca Joia celor 12 Denii. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiția.
Denia din Joia Mare, una specială
Spălarea picioarelor ucenicilor. Biblic, evenimentul este mărturisit e Sfântul Ioan Evanghelistul și în înfățișează pe Iisus Hristos spălând picioarele ucenicilor. Spălarea are caracter purificator – Iisus i-a curățat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest este arătată smerenia. În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.
Cina cea de taină. Biblic, acest eveniment este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit. „Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut”, spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Mântuitor.
La slujba din Joia Mare sunt citite cele 12 evanghelii al patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
În Joia Mare există superstiția conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul. În această zi se face ultima pomenire a morților din Postul Mare, iar tradiția spune că, în noaptea dintre Miercurea Mare și Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Obiceiul este, la sate, să li se lase câteva scaune afară pentru a se odihni pe ele și să se facă focuri mari în curte la care să se încălzească. Din Joia Mare până în ziua de Paşti, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca. Credincioşii participă, simbolic, la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului, scrie crestinortodox.ro.
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriţa
În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepă. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari şi dădea foc cânepii netoarse. Sau copiii, unşi pe fata cu negreala, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat şi să primească ouă pentru încondeiat de Paşte, zicând: “Căţii / Matii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te – nduri şi să ne dai / Cele ouă – ncondeiate / De acolo din covate”.
Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. În Oltenia şi acum se fac în zori, în curţi şi / sau la morminte focuri pentru morţi din boz sau nuiele; se spune că ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos. În unele locuri (zona Clujului) de Joia Mare se strigă peste sat. Dar strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.
Joia Mare, ziua în care se vopsesc ouăle de Paşte
Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la moşie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţa), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untura.
Culoarea roşie care se foloseşte la vopsitul ouălor simbolizează sângele Mântuitorului. Tradiţia spune că Maica Domnului s-a dus la crucea pe care era răstignit Iisus şi a pus la picioarele sale un coş cu ouă. De atunci, în amintirea jerfei Sale, ouăle de Paşte se vopsesc în roşu.
În Joia Mare, oamenii fac focuri pe morminte
Potrivit tradiţiei, în Joia Mare se fac focuri mari pe morminte şi în gospodării, pentru pomenirea celor decedaţi şi pentru alungarea spiritelor rele. Ritualul se păstrează cu sfinţenie în câteva sate din Dolj şi Satu Mare. Înainte de răsărit, sătenii aprind focurile din Joia Mare, pentru a-i cinsti pe cei care au trecut în nefiinţă. Oamenii adună vreascuri uscate şi le dau foc chiar în faţa caselor, pentru a-şi comemora apropiaţii trecuţi în nefiinţă. Ritualul continuă apoi la cimitir, unde femeile din sat aprind focuri şi pe mormintele celor dragi. Ritualul se păstrează şi în satele din Ţara Oaşului. Şi aici, în Joia Mare, sătenii aprind focuri pentru alungarea spiritelor rele.
În Joia Mare se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.
