Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineața noi avertizări cod portocaliu și galben de vreme rea, valabile până joi seara, respectiv vineri la amiază în mai multe județe din țară. Și județul Bistrița-Năsăud este vizat de aceste avertizări.
Astfel, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 6 aprilie, ora 22:00, în vigoare va fi o avertizare cod portocaliu de ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă.
”În județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș va ninge viscolit, vizibilitatea va fi redusă și se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h. Local se vor acumula peste 20 l/mp”, mai precizează ANM.
Totodată, în intervalul 6 aprilie, ora 10:00 – 07 aprilie, ora 12:00, în vigoare va fi și o avertizare cod galben de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și polei.
”În intervalul menţionat, în nordul și centrul Moldovei, în Maramureș, Transilvania și în nordul Crișanei, precum și în zona de munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de joi (06 aprilie), cu viteze de 40…60 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Pe arii restrânse se vor acumula 10…15 l/mp. În nord-estul Moldovei și izolat în rest se va depune polei”, arată ANM, care mai notează că intensificări ale vântului se vor semnala temporar și în sudul Olteniei.