Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

„ În vremea aceea Iisus a luat la Sine iarăși pe cei doisprezece și a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: lată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor; Îl vor batjocori, și-L vor scuipa, și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Și au venit la El lacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Și Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și cu botezul cu care Mă botez vă veți boteza, dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Și, auzind, cei zece au început a se mânia pe Iacov și pe Ioan. Atunci Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și care va vrea să fie întâi între voi, să fie slugă tuturor. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți.”

„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune! zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul capului ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis către femeie: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”

    Evanghelia duminicii a cincea din Postul Mare este plina de intelesuri duhovnicesti pentru viata noastra. Evanghelia ne arata ca Mantuitorul prevesteste moartea si invierea Sa. El initiaza pe ucenicii Sai in taina sfintelor Sale Patimi sau Patimiri, pricinuite de pacatele oamenilor. Pe de alta parte, vedem insa ca ucenicii Sai, care erau oameni simpli, pescari, nu puteau intelege de la inceput taina Patimilor, Mortii si Invierii Mantuitorului, ci in mod treptat. Vedem in comportamentul ucenicilor firea omeneasca, firea noastra, cu slabiciunile ei, cu ispitele care vin asupra ei. Dar, in acelasi timp, vedem cum harul lui Dumnezeu din Iisus Hristos lucreaza pentru ridicarea si vindecarea firii omenesti, cum lumineaza, incetul cu incetul, firea omeneasca pentru a cunoaste tainele lui Dumnezeu si a intra in comuniunea de viata datatoare cu El.Mantuitorul Iisus Hristos a prevestit faptul ca Fiul Omului, adica El insusi, va merge la Ierusalim, iar acolo mai-marii carturarilor si ai fariseilor, impreuna cu autoritatile romane ale trupelor de ocupatie din Tara Sfanta, il vor batjocori, il vor bate si il vor scuipa si il vor omori. Apoi, Hristos-Domnul adauga: insa Fiul Omului a treia zi va invia . Deci Mantuitorul nu desparte suferintele Sale si Moartea Sa de taina invierii Sale. Cu alte cuvinte, El ne arata ca Taina Crucii este indreapta spre inviere, iar puterea invierii se afla ascunsa in Cruce. Pe cand insa vorbea El despre faptul ca va merge in Ierusalim, doi dintre ucenicii Sai, Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, aveau impresia ca Iisus vorbeste de o imparatie lumeasca, in locul celei romane. Mantuitorul ii lasa pe cei doi ucenici sa spuna ceea ce doresc ei, iar apoi ii corecteaza pe ei si pe ceilalti ucenici, in primul rand, Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mantuitorului ceva pamantesc, o slava trecatoare sau o onoare desarta din lumea aceasta si anume sa stea de-a dreapta si de-a stanga tronului Sau in aceasta imparatie pe care ei o credeau pamanteasca, o imparatie in Ierusalim. Atunci, Mantuitorul le spune: Nu stiti ce cereti .     Prin aceasta vedem ca ii corecteaza. Ei se gandeau la o imparatie politica, o stapanire lumeasca. Iar apoi, dupa ce le spune: Nu stiti ce cereti , Iisus intreaba: Puteti sa beti paharul pe care-l beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? . Iar ei au raspuns: Putem .Dar ce este paharul despre care vorbeste Mantuitorul in Evanghelia de astazi si ce este botezul despre care vorbeste El? Sfintii Parinti ai Bisericii au talcuit cuvintele acestea astfel: botezul despre care vorbeste Iisus este botezul suferintei si sangelui din timpul Patimilor Sale culminand cu moartea Sa pe Cruce; iar paharul pe care Mantuitorul urmeaza sa-l bea este insasi moartea Lui, dupa cum se vede in rugaciunea Sa din gradina Getsimani, cand zice: Parinte, daca se poate sa treaca paharul acesta de la Mine, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu . Iisus Se referea la propria sa moarte. Cei doi ucenici, Iacob si Ioan, poate nestiind ce spun, au raspuns: Da, putem . Atunci Mantuitorul a profetit: Paharul pe care-L voi bea Eu il veti bea si voi si botezul cu care Ma voi boteza Eu va veti boteza si voi si, intr-adevar, asa s-a intamplat mai tarziu. Sfantul Iacob, ruda Domnului, a gustat paharul mortii cand a primit moarte muceniceasca fiind ucis cu sabia de catre regele Irod, iar de botezul suferintelor s-a impartasit Sfantul Ioan Evanghelistul, pentru ca a fost exilat in insula Patmos de catre imparatul Dometian in timpul persecutiilor impotriva crestinilor la sfarsitul secolului I. Apoi, Mantuitorul le-a spus ca de-a dreapta si de-a stanga Lui nu se poate sta doar pentru ca cineva L-a cunoscut, ci a sta de-a dreapta si de-a stanga Sa este rasplata pentru faptele bune ale celor care se pregatesc. Deci, nu relatiile personale, nu simpla intalnire cu Iisus aduce slava, ci vrednicia faptelor bune. Mantuitorul nu daruieste cuiva slava cereasca doar pentru ca acela L-a cunoscut sau face parte dintre rudele Sale, ci slava cereasca se daruieste ca rasplata pentru credinta smerita si pregatirea adecvata.Evanghelia ne mai arata ca ceilalti ucenici s-au maniat cand au vazut ca fratii Iacob si Ioan au cautat onoruri, pentru a fi deasupra celorlalti. Mania aceasta este interpretata de catre Sfintii Parinti ca o manie amestecata cu invidie. Ei s-au maniat, pentru ca au devenit invidiosi. Vedem aici cum unii, in cautare de slava desarta, produc altora invidie si manie, insa Mantuitorul, ca duhovnic desavarsit, cunoscator de suflete si vindecator de patimi, i-a chemat la El pe toti ucenicii si le-a zis ca in gandirea lumeasca intaietatea este inteleasa ca stapanire sau dominatie peste altii, dar ucenicii lui Hristos trebuie sa inteleaga intaietatea sau conducerea altora ca fiind slujire in folosul tuturor. Prin aceasta, Mantuitorul a aratat ca adevarata cinste placuta lui Dumnezeu nu se realizeaza prin pofta de stapanire si prin slava desarta, ci prin smerita iubire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Cu cat iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugaciune si pe semenii nostri prin fapte bune, ajutandu-i, cu atat suntem mai demni de cinstire.Evanghelia se incheie astfel: Caci si Fiul Omului n-a venit ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Şi dea sufletul rascumparare pentru multi (Marcu 10, 45). Aici talcuitorii Sfintelor Evanghelii remarca faptul ca Mantuitorul nu a vorbit pentru toti, desi, desigur, El a murit pentru intreaga lume, ci a zis doar pentru multi, pentru ca multi, dar nu toti, vor crede in numele Lui, vor urma poruncile Lui si se vor mantui. Scopul slujirii oamenilor este mantuirea lor. Atat contribuim la mantuirea oamenilor, cat ii ajutam sa iubeasca pe Dumnezeu si pe semenii lor.Din Evanghelia duminicii a cincea a Postului Mare, invatam ca noi, ca si ucenicii Domnului, suntem adesea confruntati cu ispita slavei desarte, cu dorinta de intaietate, de a fi mai apreciati decat ceilalti. Iar aceasta ispita trezeste alta ispita, aceea a invidiei si maniei altora. Ca urmare slabeste comuniunea dintre oameni si se deterioreaza relatiile adevarate de fratietate dintre ei. Mantuitorul arata ca iubirea smerita fata de semeni si ajutorarea lor este calea care ne duce la mantuire, la unirea cu Dumnezeu, si mentine armonia in comunitatea umana. Astfel, orice onoare adevarata provine din calitatea cuiva de slujitor, indiferent de marimea rangului .Evanghelia ne cheama sa respingem ispita slavei desarte prin smerenie si prin pocainta si post, prin marturisirea pacatelor si prin impacare cu cei pe care i-am suparat, prin milostenie si fapte de slujire a celor neglijati si neajutorati.Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca, intelegand folosul duhovnicesc al Evangheliei din aceasta duminica, sa inaintam in urcusul nostru duhovnicesc interior catre bucuria invierii.Mai trebuie sa mentionam aici intelesurile pomenirii in aceasta Duminica a Sfintei Cuvioase Maicii noastre Maria Egipteanca, tocmai pentru ca ea este un model de pocainta.

    In Duminica a cincea a Postului Mare, numita Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Sfanta Biserica ne da exemple de urmat doi sfinti; pe cuvioasa Maria Egipteanca si pe cuviosul Zosima, duhovnicul ei. Despre viata acestor sfinti ne-a scris Sfantul Sofronie, invatatul patriarh al Ierusalimului, scriitor si poet crestin, care a trait intre anii 550-638.

    Se spune ca intr-o manastire a Palestinei traia un preot, numit Zosima. Traia in manastire de 53 de ani si ajunsese imbunatatit in fapte bune, ajungand exemplu pentru altii.

    Dorind sa se desavarseasca, se gandea in sine: “Ce ar trebui sa mai fac pentru ca sa ma desavarsesc in cele sufletesti? Vor fi undeva oameni ai lui Dumnezeu de la care sa mai invat, cu care sa ma intrec in sfintenie?”

    Si, pe cand se gandea el asa, afla ca pe malul Iordanului este o manastire ai carei calugari l-ar intrece prin faptul ca, in Postul Mare, ei se duc in adancul desertului si cele sapte saptamani le petrec in rugaciuni neincetate, mancand verdeturi si radacini de ierburi.Preotul Zosima pleaca la aceasta manastire si, la inceputul Postului Mare, a mers si el in pustiu, ca ceilalti calugari ai manastirii.

    A trecut raul Iordan si a mers prin nisipul ars de soare 12 zile in sir. In toate aceste zile nu a intalnit pe nimeni. A 12-a zi, pe cand sta, odihnindu-si batranetele, vede o fiinta pasind peste damburile de nisip la oarecare distanta de el. Sa fie oare un om? gandea Zosima, pare mai mult umbra decat om! A strigat speriat: “Esti om sau Duh?”. I s-a raspuns: “Zosima, sunt femeie pacatoasa, arunca-mi o haina cu care sa ma imbrac, pentru ca de cand sunt in pustie mi s-au rupt toate hainele, ramanand goala.”

Auzind ca i se spune numele, fara sa fi vorbit vreodata impreuna, Zosima a fost apucat de frica. I-a aruncat una din hainele sale, si-a intors capul in alta parte si dupa ce umbra de om s-a acoperit au inceput sa stea de vorba. S-au rugat impreuna unul pentru altul. Zosima a vazut-o pe cand se ruga “inaltandu-se de la pamant ca de un cot”. Dupa rugaciune, batranul preot a staruit sa-i spuna cine este, ce cauta aici si de cand duce viata aceasta?

    “Sunt egipteanca, a raspuns ea. De la 12 ani am parasit parintii si timp de 17 ani am trait in Alexandria, ducand o viata desfranata. Vazand un grup de oameni ca se imbarca in corabie spre a se duce la Ierusalim, de ziua Crucii, m-am suit si eu cu ei si am plecat impreuna. La Ierusalim, am mers cu lumea la biserica cea mare a Invierii Domnului, dar in pragul bisericii o putere nevazuta m-a oprit sa intru. M-am retras in tinda, m-am odihnit si din nou am vrut sa intru cu un alt grup. Din nou n-am putut sa trec pragul. Nici a treia oara n-am putut sa intru. Atunci mi-am dat seama ca din cauza vietii mele pacatoase nu pot sa intru in biserica.

M-am retras intr-un colt al tindei si, plangand, m-am rugat lui Dumnezeu cu toata puterea, sa-mi ierte pacatele si am fagaduit ca daca imi va ingadui sa intru in biserica si sa sarut Sfanta Cruce pe care S-a rastignit Mantuitorul, voi rupe cu viata mea pacatoasa de pana atunci si prin pocainta aspra imi voi spala pacatele. M-am dus la usa si, de asta data, puterea nevazuta care ma oprise de trei ori sa intru pana atunci, nu m-a impiedicat sa trec pragul. Am intrat, m-am inchinat si am sarutat Sfanta Cruce.

La iesire, cineva mi-a daruit cativa bani cu care am cumparat 4 paini si am plecat indata spre Iordan. M-am oprit la o biserica, mi-am marturisit pacatele duhovnicului, dupa aceea am mancat o bucata dintr-o paine, iar cu restul m-am suit intr-o barca si am trecut Iordanul de cealalta parte, intrand in pustiul in care ne aflam acum. De 47 de ani vietuiesc in aceste parti pustii, hranindu-ma cu putinele ierburi ce cresc pe aici. Hainele mi s-au rupt bucata cu bucata pana n-a mai ramas petec pe mine. Iata cine am fost si cine sint. intorcandu-te la manastire, te rog, parinte Zosima, nu spune nimanui cele ce sti despre mine cat timp voi fi in viata si la anul adu Sfanta impartasanie, caci de 47 de ani nu m-am mai impartasit. Ne vom intalni in Joia cea Mare pe malul celalalt al Iordanului, in dreptul locuintelor omenesti.”

    Dupa un an Zosima a venit, cum a fost vorba, cu Sfanta impartasanie, la locul stabilit pe malul Iordanului. Dupa putin timp cea asteptata a sosit. Mergea pe apa Iordanului ca pe pamant. Lucrul acesta l-a uimit pe Zosima asa de mult ca a cazut cu fata la pamant spre a o cinsti ca pe o sfanta.

    Dupa impartasanie, Zosima a fost din nou rugat sa vie sa se intalneasca, anul viitor, dar nu aici, ci in locul unde se intalnisera anul trecut, in adancul pustiului.

    Trecand anul Zosima s-a dus la locul hotarat, dar nu a mai gasit-o in viata. Corpul ei zacea neinsufletit, iar alaturi era scris pe nisip: “Parinte Zosima, ingroapa, te rog, corpul smeritei Maria in acest loc si te roaga Domnului pentru mine! Am trecut la Domnul dupa impartasire, la 1 aprilie”.

Dupa ingropare Zosima s-a intors la manastire si a spus fratilor sai calugari tot ce stia despre pustnica Maria Egipteanca. si asa, din gura in gura, istoria vietii ei a ajuns pana la urechile patriarhului Sofronie, care a scris-o cum s-a pastrat pana la el, si cum o avem si noi astazi.

    Din viata acestei sfinte se desprind mai multe invataturi, dar eu subliniez doar una singura; dorinta fierbinte a Mariei Egipteanca de a se impartasi. Mai sunt doua saptamani pana la Pasti. Este momentul sa luam hotararea ca de Sfintele Sarbatori ale Invierii Domnului sa ne impartasim cu Sfintele Taine. Nu trebuie sa amanam acest eveniment de la un post la altul prin cuvinte ca: “sunt prea tanar” sau “ sunt prea pacatos”, cuvinte care sunt straine de credinta noastra crestina.

    Biserica nu este numai pentru cei drepti (cine poate spune despre el ca este drept?) ci si pentru cei pacatosi, pentru ca nu merge la doctor cel sanatos, ci cel bolnav. Atata vreme cat Sfantul Apostol Pavel a spus ca “sunt cel dintai dintre pacatosi” inseamna ca “nu este om care sa traiasca si sa nu greseasca.”