Faza a doua a campionatului Ligii a 3-a, ediția 2022-2023, a debutat vineri, 31 martie 2023. Au început meciurile din play-off, respectiv play-out, adică bătălia pentru participarea la barajele de promovare, respectiv evitarea locurilor retrogradabile. În play-off s-au calificat cele mai bune patru echipe din fiecare serie în sezonul regular, iar acestea vor mai disputa încă nouă etape, în format tur-retur-tur. În play-out au ajuns celelalte șase echipe din serie și acestea vor disputa încă zece etape, adică un tur și un retur.
În primul meci al play-off, Gloria Bistrița a evoluat la Satu Mare cu o remiză alba. Momentan, echipa antrenată de Adrian Falub ocupă locul 3 la egalitate de puncte tot cu Satu Mare, câte 39 fiecare. Din păcate, a doua partidă a play-off-ului o jucăm tot în deplasare, de data asta pe terenul celor de la Lotus Băile Felix, echipă care nu emite pretenții pentru o promovare în liga a II-a, dar care ”sprijină” FC Bihor Oradea în lupta pentru promovare.
SERIA 10, etapa 1, play-off
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
FC Bihor Oradea – Lotus Băile Felix 2-0
Tiberiu Serediuc (37), Andrei Gheorghiță (79)
CSM Satu Mare – Gloria Bistriţa Năsăud 0-0
La această oră, pe locurile de baraj de promovare în Liga 2 se situează înainte de prima etapă a play-off-ului următoarele echipe: Foresta Suceava (42 puncte), Bucovina Rădăuți (37)(Seria 1), CSM Râmnicu Sărat (45), Metalul Buzău (41)(Seria 2), CS Afumați (45), Farul Constanța 2 (31)(Seria 3), CS Tunari (40), SC Popești Leordeni (33)(Seria 4), CS Blejoi (42), CSO Plopeni (32)(Seria 5), CSM Alexandria (40), Sporting Roşiori (32)(Seria 6), CSM Deva (46), ACSO Filiași (37)(Seria 7), CSM Reșița (42), Șoimii Lipova (39)(Seria 8), Corvinul Hunedoara (52), Unirea Ungheni (32)(Seria 9), FC Bihor Oradea (40), CSM Satu Mare (38)(Seria 10).