Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc. Cei doi au fost prinși în flagrant în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan ce conținea 3 kilograme de canabis.
”Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc. În cauză, s-a reținut că, la data de 8 martie 2023, doi bărbați, de 34, respectiv 36 de ani, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan. În urma controlului efectuat, în interiorul geamantanului, polițiștii au descoperit și ridicat 3 kilograme de substanță vegetală, de culoare oliv, ambalată în 7 pachete. Drogurile ar fi fost expediate din Spania, cu un autocar, în care a călătorit și unul dintre bănuiți, care a supravegheat coletul în timpul transportului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La data de 8 martie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea celor doi bărbați, aceștia fiind cercetați sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.
În cursul zilei de astăzi, 9 martie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpaților.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
FOTO/VIDEO: IPJ Bistrița-Năsăud, DIICOT