A redescoperi trecutul înseamnă până la urmă a așeza mai bine în propria matcă prezentul. În umbra acestui adevăr se așează și expoziția inedită RUGĂCIUNI PE STICLĂ-FANTEZII DE CRISTAL răsfirată pe simezele Complexului Muzeal Județean. O combinație stranie și inteligentă între textele lui Mauro Neri, un scriitor italian ce iubește istoria și tradițiile generate de aceasta și pictorul venețian Luigi Ballarin, un artist occidental cu ochii larg deschiși spre lumea islamică și Orient. Gazdă pricepută în ale artei plastice a fost, evident, Alexandru Gavrilaș în timp ce povestea expoziției și a ceea ce este în ea a fost spusă de istoricul de artă, Vasile Duda. La ”dezlegarea” expoziției au fost prezenți numeroși elevi ai Liceului CORNELIU BABA, așa cum e și normal de altfel.
De facto, ceea ce se poate vedea pe simeze este o îngemănare între Trentino și Transilvania, între Occident și Bizanț, ca simbol al lumii balcanice supuse de un alt imperiu dispărut în valurile istoriei: cel otoman.
Ca și în alte cărți, ca și în marea litaratură, fiecare istorisire care însoțesc tablourile venețianului, sunt spuse de un vânzător ambulant care străbate o mare parte a vechiului Imperiu Austro-Ungar pentru a-și vinde de marfa, poveștile fiind, de fapt, niște celebrări ale vieții și curățeniei sufletești.
Pictura lui Luigi Ballarin vine și completează scrierile în mod miraculos, fiind vorba de o pictură de vitraliu cu bogate încrengături orientale, iar toată această poveste uriașă construită din o sumedenie de mici istorisiri se încheie, unde altundeva, decât într-o cameră plină de icoane: ” Când satul doarme în frigul înghețat, eu îmi pictez rugăciunile pe sticlă”. De aici și suita de 21 de icoane, icoane în stil răsăritean, mai degrabă luate ca inspirație din picturile ce împodobesc vechile biserici de lemn din Ardealul catolic și canonic.
O expoziție-simbol cu multe secrete ascunse în picturi și în textele ce le însoțesc, o expoziție pe care trebuie să o vedeți, dar mai ales, să o înțelegeți.
