Prim-vicepreședintele PSD Bistrița-Năsăud, Nicolae Moldovan, primar al orașului Beclean, ne-a vorbit într-un interviu și despre anul politic 2023, an pre-electoral și considerat crucial pentru strategiile pe care partidele le vor face în vederea abordării lui 2024, an cu patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Dacă, euroalegerile vor avea loc la finele lunii mai 2024, acolo urmând să fie vorba de un vot strict politic, partidele așteptând cu nerăbadare acest prim test electoral în vederea calibrării și reformatării mesajelor pentru ceea ce urmează în toamnă și iarnă.
Despre toate acestea am vorbit cu Nicolae Moldovan. Potrivit liderul social-democrat beclenar, 2023 este un al deciziilor politice pentru fiecare partid și, în acest context, fiecare lucru este important și trebuie tratat cu seriozitate: ” În acest moment, fiecare partid are pregătită o anumită strategie electorală, doar că ea se va schimba după ce vor fi aflate nominalizările pentru Palatul Cotroceni. Sunt foarte importante acele nume, domni și doamne, aste pentru că fiecare formațiune politică își va remodela toate strategiile electorale. Președintele României este încă o funcție extrem de importantă pentru toată politică românească”, a punctat Moldovan.
Nicolae Moldovan susține că vor există multe surprize dar toate vor fi aflate la finele lui 2023: ” Dacă cineva crede că lucrurile rămân așa cum sunt acum, se înșeală amarnic, ele se mișcă continuu. Repet, nu rotativa va duce la modificarea strategiilor electorale, mai degrabă cursa pentru Cotroceni”.
Întrebat dacă Mircea Geoană ar putea fi candidatul PSD la președinția României, Moldovan a precizat că nimic nu este exclus, dar că, Geoană ar putea fi și candidatul altei platforme politice: ” Poate că liberalii vor avea o candidată, ceva mai încolo vedem că va apărea un pol de dreapta, altul decât PNL, dar, noi suntem conștienți că analiza și strategia pentru prezidențiale nu este a noastră. Decizia se va lua în altă parte, noi, pe plan local și județean, vom adapta toate strategiile la ceea ce se va decide la nivel macro”, explică interlocutorul nostru.
Despre actuala Coaliție
În opinia lui Nicolae Moldovan, actuala Coaliție va mai funcționa, doar că, în 2024, lucrurile ar putea arăta cu totul altfel: ” Fiecare partid din Coaliție are propriile obiective pentru 2024, așadar strategii diferite, viziuni la fel de diferite. Cu siguranță vor fi și asperități, dar așa e în politică. Altfel, Coaliția ar putea redeveni funcțională din ianuarie 2025, asta pentru că, niciun partid politic nu va putea realiza singur o majoritate parlamentară”, a conchis Moldovan.