Liderul de piață pe segmentul de produse trefilate, o mare companie cu capital românesc ce activa în sectorul produselor metalurgice și al materialelor de construcții, a intrat oficial în insolvență. Patronul figurează în clasamentul celor mai bogați 300 de români. E vorba de sătmăreanul Vasile Dan, patronul DAN STEEL din orașul Beclean. Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital. Acesta a intrat în afaceri în anii `90, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat, pachetele majoritare de acțiuni ale fostului combinat din Beclean, pe care l-a transformat în Dan Steel. Pe lângă cele două unități de producție pliate pe metalurgie din Negrești Oaș și Beclean, se pare că afaceristul a investit mult în ultimii ani și în terenuri. În Bistrița-Năsăud unde petrece tot mai mult timp de când a deschis fabrica de la Beclean ar deține în jur de 100 de hectare de teren. Acesta ar fi localizat în jurul municipiului Bistrița și evident, la Beclean. De asemenea, Dan Vasile ar deține acțiuni și la alte companii importante.
Când a apărut Întreprinderea Metalurgică Beclean?
În 1976, pe strada Viilor, apărea ceea ce în decursul anilor va deveni o întreprindere fanion în sectorul produselor metalurgice: Întreprinderea Metalurgică Beclean. Totul s-a întâmplat pe data de 1 noiembrie 1976, noua întreprindere care era sub directa administrare a Ministerului Industriei Metalurgice, avea avea ca obiect de activitate productia de sârmă si cuie.Peste doar trei ani, în 1979, se recepționează o nouă capacitate de producție de 8000 tone/an de sârmă zincată, punându-se astfel bazele unei noi secții de producție.
După Decembrie 1989…
După căderea regimului communist în Decembrie 1989 și începerea procesului de privatizare, marea majoritate a întreprinderior de stat au fost cuprinse în acest process. Nici fosta Întreprindere Metalurgică, devenită între timp PROMET SA, nu a scăpat de-a fi scoasă la mezat. Astfel, în octombrie 1999, FPS Maramureș (n.red. – FPS: Fondul Proprietății de Stat) a anunțat că intenționează să vândă acțiunile deținute la Promet Beclean, scoțând prin licitatie cu strigare, pachetul de 70,31% de acțiuni deținut la producătorul de sârmă Promet Beclean, fiind a treia încercare de privatizare a societătii.
Valoarea de ofertă a pachetului de 968.375 acțiuni a fost de 24,209 miliarde lei vechi , prețul de pornire a licitației fiind egal cu valoarea nominală a acțiunilor, respectiv 25.000 lei/acțiune.
În momentul scoaterii la vânzare a acțiunilor, Promet avea un capital social de 34,4 miliarde lei vechi , divizat în 1.377.277 acțiuni, cu valoarea nominala de 25.000 lei/actiune. Societatea a înregistrat, în anul 1998, pierderi de 11,9 miliarde lei vechi , la o cifra de afaceri de 259,1 miliarde lei tot vechi . Tot în anul 1998, Promet a traversat un program de restructurare, concretizat prin disponibilizarea a 411 angajați ca urmare a reducerii activității în secția de laminare. Atunci, Dan Vasile achiziționa pachetul majoritar de acțiuni ale Promet SA pe care îl va transforma în DAN STEEL.
Afacerile au început să meargă mai prost încă din 2017.
Astfel, producătorul de sârmă și plase de sârmă Dan Steel Grup Beclean a avut în 2017 afaceri de 188 milioane de lei, adică peste 41 de milioane de euro, în scădere cu 2% față de 2016. Profitul raportat ajungea la 1,1 milioane de lei. Asta în condițiile în care producătorul din Beclean încheia anul 2016 cu o cifră de afaceri de 192 milioane de lei (adică în jur de 41 de milioane de euro) și un profit net de 2 milioane de lei.
„Pe fondul pierderilor înregistrate în anul 2019 și a celor înregistrate în perioada pandemiei de COVID (unitatea a fost oprită în luna aprilie și mai) și a celor de repornire a activității după șomaj, unitatea a înregistrat restanțe la plata unor furnizori și obligații asumate, motiv pentru care i-a fost cerută insolvența. Cererea de deschidere a procedurii a fost făcută de Unicredit.
2019- Vremuri tulburi pentru Dan Steel, producător în spatele căruia se află unul dintre cei mai bogați români, sătmăreanul Vasile Dan. Două companii străine i-au cerut falimentul, după ce fabrica din Beclean a înregistrat datorii serioase. Cu una dintre companii, din Bosnia și Herțegovina, omul de afaceri Vasile Dan a reușit să facă pace și să mai amâne cererea de faliment. Pentru anul 2019, compania metalurgică din Beclean a raportat 353 de angajaţi, pierderi de 30,29 milioane lei, la o cifră de afaceri de 117,44 milioane lei, datorii totale de 161,68 milioane lei şi active circulante de puţin peste 28 milioane lei, din care creanţe de 9.973.051 lei. Compania avea la 31 decembrie 2019 active imobilizate de 186,46 milioane lei. În data de 4 septembrie, ARCELORMITTAL ZENICA, o firmă din Bosnia și Herțegovina a cerut la Tribunalul Bistrița-Năsăud falimentul celor de la Dan Steel Group Beclean. În aceeași zi, firma străină a cerut, de data aceasta la Tribunalul Satu Mare și falimentul societății pe acțiuni Dan Steel Group Negrești Oaș. O lună mai târziu, în 16 octombrie, la primul termen de judecată, firma anunță că renunță la judecată. Firma a renunțat la ambele procese. „Ia act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenței. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în soluția dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Străinii din Bosnia și Herțegovina nu erau singurii care au cerut falimentul producătorului de sârmă din Beclean. În 2018 , în septembrie și decembrie, pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate alte două dosare care vizau Dan Steel Group. Într-unul din dosare s-a cerut recuperarea unor datorii de către BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, printr-o somație europeană de plată, iar în celălalt, Dan Steel Group a cerut anularea respectivei somații, și a reușit. Alte două dosare au fost înregistrate în primăvara acestui an, unul în martie, iar celălalt în aprilie. Într-unul, BELMET HANDELSGESELLSCHFT M.B.H, la rândul său producător de fire de toate felurile și țevi din oțel, cere recuperarea unor datorii, iar în celălalt cere falimentul fabricii din Beclean. Printre clienții cu care se laudă nemții se numără Firelli, Tigar sau Michelin. Aceștia au puncte de lucru în Republica Belarus, Polonia, Austria, Italia, Serbia sau Emiratele Unite.
Nemții au obținut în instanță o somație europeană de plată
Războiul dintre producătorul neamț și Dan Steel Group Beclean a început încă din anul 2018. Astfel, potrivit supervizor.ro, în 10 octombrie 2018, compania germană BELMET HANDELSCESELLSCHAFT MBH a obținut în instanță o somație europeană de plată.
Potrivit sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud, Dan Steel Group Beclean ar datora producătorului neamț peste 900.000 de euro. Sentința a fost atacată de către Dan Steel Group, deschizându-se un nou proces, anul acesta. Văzând că lucrurile se mișcă greu în România, nemții au mers pe lege și au cerut în 17 aprilie deschiderea procedurii de insolvență. „Rezultatul total al exercițiului a fost influențat de nivelul producției obținute, mai mic decât cel din 2016, precum și de rezultatul financiar obținut, rezultat datorat în cea mai mare parte evoluției cursului valutar”, se explică în raportul de gestiune al companiei.
2020: anul insolvenței
DAN STEEL GROUP BECLEAN SA a intrat în insolvenţă, oficial, la cererea UNICREDIT LEASING CORPORATION IFN SA, decizia fiind pronunţată în Dosarul nr.142/112/2020, deschis pe 28 ianuarie 2020. Decizia a fost luată ieri, informează supervizor.ro. În cadrul procedurii generale, consorţiul format din CITR FILIALA CLUJ SPRL şi PRIME INSOLV PRACTICE SPRL va îndeplini atribuţii de administrator judiciar provizoriu, pentru o remuneraţie iniţială de 5.000 lei/lună, data de 18 iulie 2020 este termen limită pentru înscrierea la masa credală, iar prima Adunare a Creditorilor urmează să fie programată şi convocată de administratorul judiciar.
2023- anul falimentului
Fabrica de sârmă Dan Steel Group Beclean, deținută de omul de afaceri sătmărean Vasile Dan și copiii săi, a fost scoasă la vânzare, în procedură de faliment, cu un preț de pornire de 28,8 milioane de euro, după ce activitatea sa a fost oprită de anul trecut, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Fabrica din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, are un teren de peste 40 de hectare, din care 4,5 hectare în extravilan, și construcții cu o suprafață totală utilă de 75.460 de metri pătrați. Proprietatea este scoasă la un preț de 28,8 milioane euro, rezultat în urma evaluării, potrivit datelor CITR, care gestionează falimentul. Vânzarea fabricii face parte din planul creditorilor de a valorifica activele societății intrate în faliment în martie 2022, după doi ani de insolvență.
În momentul declanșării falimentului, fabrica Dan Steel Group Beclean avea 254 de angajați și s-a propus disponibilizarea unui număr de 208 angajați. Compania a intrat în faliment cu datorii de circa 175 milioane lei, echivalentul a aproximativ 35 de milioane de euro. Principalii creditori ai fabricii sunt instituțiile statului, băncile Unicredit, OTP și Garanti și furnizori precum Tinmar Energy și ArcelorMittal. Utilajele fabricii Dan Steel Dan Steel Group Beclean a început să înregistreze primele pierderi în anul 2018. „Pe fondul pierderilor înregistrate în anul 2019 și a celor înregistrate în perioada pandemiei de COVID (unitatea a fost oprită în luna aprilie și mai) și a celor de repornire a activității după șomaj, unitatea a înregistrat restanțe la plata unor furnizori și obligații asumate, motiv pentru care i-a fost cerută insolvența. Cererea de deschidere a procedurii a fost făcută de Unicredit. Ulterior la dosar au fost conexate și cererile creditorilor OTP și ArcelorMittal, iar în 2 iunie 2020 instanța a aprobat deschiderea procedurii insolvenței“, se arată într-unul dintre ultimele rapoarte financiare publicate la Bursa de Valori București, înainte ca societatea să fie retrasă de la tranzacționare și delistată. Bistrița-Năsăud mai rămâne astfel cu doar șase companii listate la BVB: Comelf, Teraplast, Transilvania Broker, Iproeb, Urbana, Somplast.
Compania a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 25,6 milioane euro și o pierdere netă de circa 1,6 milioane euro. Vârful de activitate al fabricii a fost atins în anul 2011, când lucrau peste 680 de angajați.
Dan Steel Beclean-RAPID SA Bistrița
În acest context, reamintim faptul că, Dan Vasile a fost proprietarul și uneia dintre cele mai vechi întreprinderi din municipiul Bistrița: RAPID. În 2006, Rapid Bistrița avea o cifră de afaceri de 10.000.000 de lei și 68 de angajați. 11 ani mai târziu mai existau 2 angajați și cifra de afaceri era doar de peste 240.000 de lei. Pe locul ocupat de RAPID a fost construit cel de-al treilea magazine LIDL din Bistrița.
Societatea RAPID S.A. a fost privatizată în anul 1999 prin negociere directă, pachetul de acţiuni reprezentând 66,828% fiind achiziţionat de ADIGRI IMPEX BISTRIŢA NĂSĂUD S.R.L. Contractul de privatizare a fost reziliat în acelaşi an. La începutul anului 2000, pachetul de acţiuni a fost vândut din nou, prin licitaţie cu strigare lui Dan Vasile. Ambele privatizări au fost realizate de către fostul FPS.
Vasile Dan, în topul celor mai bogați români
Ani buni, Dan Vasile a fost prezent în topul celor mai bogați români, cu averea sa impresionantă. Nici în 2018 nu a dispărut din top, acesta fiind pe poziția 87 în Top 300 Capital. Acesta a intrat în afaceri în anii `90, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat, pachetele majoritare de acțiuni ale fostului combinat din Beclean, pe care l-a transformat în Dan Steel. El este originar din comuna Certeze, unde are un adevărat palat estimat la peste un milion de euro. Clădirea este compusă din zeci de camere, piscină exterioară cu jacuzzi și un cinema în aer liber. Dan Vasile a intrat în topul milionarilor din România după anul 2010, cu o avere estimată, în 2014, de 34-36 milioane de euro din afacerile în industria metalurgica si imobiliare. De mai bine de 20 de ani locuieste in judetul Bistrița-Năsăud, el fiind primul om de afaceri devenit cetățean de onoare al orașului Beclean . Această distincție a fost aprobată de Consiliul Local Beclean cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la ridicarea localității la rangul de oraș în 2018.