Vicepreședintele PSD, liderul social-democrat din BN, Radu Moldovan a fost desemnat în cadrul ședinței Consiliului Politic Național drept președinte interimar al PSD Bihor până la data la care va fi anunțată conferința județeană de alegeri. De asemenea a fost dizolvat Biroul Permanent Județean, urmând ca în Biroul Permanent Județean să fie cooptați la început parlamentarii și primarii PSD Bihor!
Anunțul a fost făcut de deputatul bihorean Ioan Mang: Ședința Consiliului Politic National s-a încheiat – a anunțat azi deputatul bihorean Ioan Mang, într-o postare pe Facebook. A fost o întâlnire lungă, scrie Ioan Mang, cu foarte multe puncte pe ordinea de zi, subiectele principale fiind legate urgența aprobării unor legi, de problemele și prioritățile guvernului, în special ale miniștrilor PSD, precum și unele probleme organizatorice.
Reamintim faptul că la alegerile din PSD Sălaj, Radu Moldovan a vorbit în discursul său de obligativitatea câștigării alegerilor de PSD în Transilvania și a faptului că acesta este obiectivul său în calitate de coordonator al Regiunii de Nord-Vest.