Gafa uriașă aparține unei firme de specialitate din Bihor, în studiul de fezabilitate (SF) care prevede implementarea unui proiect ce vizează amenajarea unei săni de vară pe dealul Cocoșului din Bistrița. Potrivit consilierului municipal Nicolae Pavelean, cel care a descoperit gafa în proiectul de hotărâre ce urmează să fie discutat și votat sau NU în ședința de consiliu municipal de astăzi, în loc de Bistrița este trecut orașul Sibiu la una dintre mențiuni, iar locația unde ar urma sa fie instalată sania devine Dealul Gușteriței (Sibiu). De asemenea, consilierul municipal USR, Nicolae Pavelean, care se întreabă cum sa mai voteze un asemenea proiect în care se precizează că investiția este favorabilă Sibiului și ridică problema copy-paste-ului din astfel de documente, elaborate pe bani mulți. De altfel documentul oficial care analizează inclusiv importanța investiției saniei din Bistrița pentru Sibiu, poate fi consultat pe site-ul municipalității.
NICOLAE PAVELEAN: Sanie de vară pentru Municipiul Bistrița sau pentru Municipiul Sibiu?
Analizând proiectul Studiului de Fezabilitate pentru sania de vară, proiect ce urmează să fie supus aprobării Consiliului Local în ședința de marți, 31 Ianuarie 2023, observ cu surprindere că “Necesitatea investiţiei rezidă şi din alte motive. În special lipsa unui spaţiu destinat relaxării şi agrementului pentru un număr important a locuitorilor municipiului Sibiu”. Constat de asemenea că “prin realizarea proiectului Zona de agrement DealulGusteritei se estimează o creştere a nivelului calitativ şi de performanţă a procesuluieconomic din zona luată în studiu.” Deci Municipiul Sibiu și zona Dealul Gușteriței. Zic, oare nu văd bine sau unde ne aflăm? Mă uit pe gem și constat totuși că suntem încă în Bistrița, dar trebuie să aprobăm un proiect pentru Sibiu. O fi normal? O fi rezultatul unui copy paste tipic studiilor astea de fezabilitate făcute pe bani mulți? Voi ce credeți?
1 Comment
No cam asa se lucra si cu proiectul miselesc de Mineralizare a Pietei Centrale facut de o firma de copcile din Cluj din birou sau de pe o carte postala.
Cica Bistrita trebuie sa semene neaparat cu Sibiul sau Viena in materie de borduri si bolovani iar vegetatia musai sa dispara.
Tot asa s-a lucrat si cu Cadastrul-Verde al orasului adica platit la firma BLOOM care a facut BUUUMMMM !